România are cele mai mici prețuri la pâine din Uniunea Europeană

Conform datelor pe anul 2019 publicate luni de Eurostat, România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană la pâine, fiind aproape la jumătate faţă de media din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Cele mai mici preţuri la pâine şi cereale în 2019 au fost înregistrate în România, cu 47% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 35% sub nivelul din UE, şi Polonia, cu 30% sub nivelul din UE.

În schimb, conform datelor Eurostat, preţul pâinii şi al cerealelor era cel mai ridicat în Danemarca, cu 51% peste nivelul din UE, urmată de Austria, cu 33% peste nivelul din UE, Luxemburg şi Finlanda, ambele cu 25% peste nivelul din UE.

Datele Eurostat mai arată că preţurile la pâine în România sunt mai mici şi decât în alte state din Balcani care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina.

Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat.

Articolul precedentVioleta Alexandru, Ministrul Muncii: „Pensiile vor ajunge și mărite și la timp”
Articolul următorUn magazin Carrefour din Brazilia a folosit umbrele pentru a acoperi un cadavru și a tine magazinul deschis