Restaurantele, sălile de spectacole și cinema din București se redeschid „la interior” începând de luni, după ce rata de infectare a scăzut sub 3 cazuri la mia de locuitori, incidență raportată în ultimele trei zile. Decizia a fost luată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
Măsura vizează și operatorii licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Capacitatea la care acestea vor funcționa este de 30%. De asemenea, ora de închidere rămâne 21.00.
Relaxarea se va produce cu condiția ca indicele să rămână sub 3, a precizat primarul Nicușor Dan.
Și prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat miercuri că, dacă rata cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori se va menține sub 3 în următoarele 48 de ore, va convoca Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a decide relaxarea unor restricții, de exemplu redeschiderea parțială a cinematografelor și restaurantelor.
„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. (…) Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!”, a declarat Berbeceanu.
Contre cu ministrul Voiculescu
„Suntem într-o situație fericită în București, este la 2,5 indicele de incidență. Meritul e al bucureștenilor care au purtat mască, au menținut distanța socială”, a declarat primarul general, Nicușor Dan.
Întrebat despre obiecțiile ministrului Vlad Voiculescu, edilul a răspuns: „Trebuie să ne învățăm în țara asta să împărțim competente. Atâta timp cât e un Comitet Național, atâta timp cât autoritățile locale au anumite atribuții, haideți să le respectăm. Am destule atribuții ca să nu intru peste atribuțiile ministrului Sănătății”, potrivit HotNews.ro.