Raluca Turcan: Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură

Cele mai mari pensii speciale sunt în magistratură, a declarat, miercuri seara, la TVR 1, ministrul Muncii, Raluca Turcan, care a precizat că se încearcă să se găsească o variantă de mișcorare a lor, care să aibă și avizul Curții Constituționale, potrivit Mediafax.

Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, la TVR că trebuie făcută diferența între pensiile speciale și cele ocupaționale, cum sunt cele din Armata și instituțiile din sistemul de apărare.

„Pe pensii speciale avem 6 categorii: evident cele mai mari pensii există pentru magistrați. De ce nu s-a reușit până acum? Nu sunt foarte mulți beneficiari, sunt 9.500 de beneficiari cu pensii speciale, dar care și-au obținut aceste pensii speciale prin diferite tipuri de lobby în Parlament, astfel încât după ce aveam o lege bazată pe contributivitate, cred că în anul 2010, în decursul timpului au tot apărut legi speciale pentru diferite categorii. Ce înseamnă? Că s-a politizat foarte tare acest subiect”, a spus Turcan.

Ministrul Muncii a spus că pentru pensiile speciale există câteva proiecții și se încearcă să se găsească o variantă care să treacă de CCR.

Articolul precedentPeste o mie de persoane vaccinate peste rând: Ministrul Sănătății anunță controale la centrele de vaccinare anti-COVID
Articolul următorSorin Cîmpeanu: Educaţia va avea o linie dedicată pentru vaccinarea împotriva COVID-19