Primăria Sibiu va sprijini părinții pentru plata bonelor

Părinții care nu mai găsesc locuri disponibile pentru copiii lor la creșele și grădinițele din municipiul Sibiu vor fi ajutați de către Primărie pentru a acoperi costurile unei bone, transmite Agerpres.

Pot beneficia de ajutor persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară (până la 6 ani) și ale căror venituri nu depășesc 3.500 de lei/membru al familiei. Cei mai mulți bani vor fi primiți de familiile cu venit net de până la 2.100 de lei, ajutorul primit fiind de  710 de lei.

Pentru a beneficia de ajutor, părinții trebuie să facă dovada faptului că cererea de înscriere în creșă/grădiniță a fost respinsă din cauza lipsei de locuri. De aseamenea, familia trebuie să prezinte un dosar ce dovedește faptul că nu are datorii la bugetul local, taxele și impozitele locale fiind plătite.

Metodologia acordării acestui ajutor este încă în lucru.

Articolul precedentOrganizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, sub semnul întrebării
Articolul următorMarcel Vela: câte persoane pot participa la o petrecere de apartament?