Grupul NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private din România, cu peste 2 milioane de contibuabili, a investit în compania aflată în centrul celui mare scandal de frauda din Germania, transmite Romania-Insider.
Compania Wirecard se află actualmente în centrul celui mai mare scandal de fraudă din Germania, după ce a anunțat că din conturile sale lipsesc 1,9 miliarde de euro. Acțiunile companiei au scăzut cu 80% în doar câteva zile, iar Directorul General al companiei, Markus Braun, și-a dat demisia și a fost arestat luni, fiind pus sub acuzația de fraudă bancară și manipulare a pieței.
Acum aproximativ doi ani, compania Wirecard era una dintre cele mai de succes companii din sectorul său. Aproximativ în acea perioadă NN Pensii, subsidiar al grupului Olandez NN, a început să investească în acțiunile companiei Wirecard, ajungând ca în decembrie 2019 0.59% din valoarea totală a fondului de pensii să fie investită în acțiunile companiei.
La sfârșitul lunii aprilie, un raport al KPMG a semnalat faptul că Wirecard nu poate să pună la dispoziție documentele necesare pentru a justifica cifrele declarate ale vânzărilor. Investitorii au începu să retragă din acțiuni, micșorând valoarea acestora cu 30% la sută. Pe 17 iunie, acțiunile companiei se aveau o valoare de 104.5 EUR, în următoarea zi au scăzut la 40 EUR, iar ieri valoarea se situa la 18 EUR.
Reprezentanții NN Pensii au declarat că acțiunile deținute de fondul de pensii private au fost vândute, fără să fie clar care a fost momentul vânzării. Ministrul german al finanțelor a declarat după acest „Un astfel de scandal, fără precedent în lumea financiară, trebuie să reprezinte un semnal de alarmă care să arate că este nevoie de mai mult control”.