Moneycorp România: Relansarea economică depinde de stimularea investițiilor străine directe și a exporturilor

România trebuie să se focuseze pe încurajarea producției autohtone și a exporturilor, în contextul în care oportunitățile pentru produsele ,,made in Romania’’ vor fi semnificative pe termen mediu și lung. Temerile investitorilor privind siguranța investițiilor și a produselor ,,made in China’’ sunt de natură să accentueze fenomenul de relocarea a unor facilități de producție în Europa, iar România trebuie să facă toate eforturile administrative și logistice pentru a se afla pe lista țărilor atractive pentru investiții greenfield, arată o analiză realizată de experții de la Moneycorp România.

De la #produsînromânia. Economia românească se află în blockstart pentru relansarea economică. Cu ce va veni România în fața cererii de produse și servicii la nivel european, în condițiile în care peste 70% din exporturile țării sunt către țările UE? Cum vom reuși să depășim această criză economică și de ce sunt importante exporturile în reconstrucția economică?

Experții de la Moneycorp susțin că într-o economie puternic afectată de efectele pandemiei de coronavirus, mulți investitori vor privi cu destule rezerve piața chineză, principalul exportator al lumii. Faptul că lanțurile de aprovizionare s-au întrerupt atât de ușor, urmare a crizei sanitare, îi va face pe mulți să își regândească portofoliul de furnizori si locatia acestora, focusul fiind pe apropierea producției de zona de desfacere, de clientul final.

În noul context internațional, în care SUA și UE își regândesc strategiile macroeconomice, firmele românești au șanse să câștige contracte semnificative, în condițiile în care gama de produse de export a crescut semnificativ în ultimii ani.

,,România a înregistrat, în 2019 cel mai bun rezultat din istorie în materie de exporturi,  de 69 miliarde de euro, în liniecu estimările noastre’’, spune Cosmin Bucur, directorul general Moneycorp România.

,,2020 a început bine însă perioada de lockdown, generată de pandemie, precum și următoarele luni de relansare graduală a activității vor eroda puternic din potențialul de export. În acest context, estimările noastre indica un nivel al exporturilor de 60 miliarde de euro în acest an și o revenire către granița de 70 de miliarde de euro în 2021’’, a mai spus acesta.

Spre comparație, în 2010, economia românească raporta exporturi de 37,3 miliarde de euro, la jumătate față de cele din 2019. 76,6% din exporturi au mers, anul trecut, către țările din Uniunea Europeană.

,,Evoluția exporturilor românești va depinde, în principal, de modul în care principalii noștri parteneri comerciali din Europa, Germania, Italia și Franța își vor reveni din punct de vedere economic. Premizele sunt încă în zona incertitudinii însă, având în vedere pachetele financiare uriașe anunțate de Bruxelles pentru relansarea economiei europene, totul va depinde de modul în care economiile din zona euro vor conlucra pentru revenirea economică’’, a mai spus Bucur.

Pentru România, spun experții de la Moneycorp, următoarea perioadă va aduce o serie întreagă de oportunități în condițiile în care, din punct de vedere al raportului preț-calitate, produsele românești se află într-o zonă atractivă, de la materiale de construcții la produse agroalimentare, textile și mașini.

,,Europenii vor fi mai atenți la preț și la proveniența mărfurilor’’, estimează Claudiu Ghebaru, Senior Dealer Moneycorp România.În acest context, spune expertul, dând exemplu sectorul auto, ,,noile modele Dacia – Logan 3 și Sandero, ce vor fi lansate în toamnă, alături de noul Ford Puma produs la Craiova, se vor afla în prim-plan, așa cum Logan-ul și Duster-ul s-au vândut excelent în timpul crizei financiare din 2009’’.

Principalele produse de export ale României au fost, în 2019, mașinile și dispozitivele electrice (29,1% din totalul exporturilor), mijloacele de transport (18,4%), mobilier, materiale de construcții și alte produse (12,5%), produsele agroalimentare (10,4%), produsele chimice și mase plastice (9,2%), produsele metalurgice (8,6%), textile, confecții, pielărie, încălțăminte (7,8%) și produsele minerale (4%).

România a exportat cel mai mult produse și servicii în Germania, de 15,4 mld.euro (29,3% din total), Italia – 7,7 mld.euro (14,7%), Franța – 4,7 mld.euro (9%), Ungaria – 3,3 mld.euro (6,3%), Marea Britanie 2,5 mld.euro (4,9%), Polonia – 2,4 mld.euro (4,6%), Bulgaria – 2,4 mld.euro (4,6%) și Cehia 2,1 mld.euro (4,1%).

Pe lista destinațiilor de export ale produselor ,,made in Romania’’, s-au maiaflat, în ordinea valorii, Olanda, Spania, Austria, Slovacia, Belgia, Grecia și Suedia.

Din țările din afara UE, cele mai căutate destinații de export pentru produsele românești au fost Turcia (2,2 miliarde euro), SUA (1,3 mld.euro), Rep. Moldova (1,2 mld.euro) și Rusia (1 mld.euro)

#PRODUSÎNROMÂNIA, UN EFORT NAȚIONAL

Potrivit analizei Moneycorp, evoluția exporturilor românești va depinde, într-o măsură semnificativă, de modul în care autoritățile vor sprijini relansarea economiei.

Programul IMM Invest și cel destinat marilor companii, luat în calcul de guvern, trebuie însoțite, potrivit experților, de o politică de stimulare a investițiilor de tip greenfield, prin facilități fiscale și administrative.

,,Într-o Europă în care toate țările vor concura pentru a atrage investiții, România, cu un cost operațional redus în comparație cu țările din regiune, are șanse să reprezinte o destinație importantă pentru investitori, însă trebuie să facă mai mult pentru a atrage capitalul străin. Relevant este exemplul Poloniei care a reușit, recent, să atragă o investiție de 1 mld. euro de la Microsoft, ca parte a planului său la nivel global de a oferi startup-urilor, antreprenorilor, IMM-urilor și autorităților servicii cloud securizate’’, spune Claudiu Ghebaru, Senior Dealer în cadrul companiei.

,,Dezvoltarea unor programe de stimulare a producției, cu fonduri UE sau de la bugetul de stat, sunt de natură să ofere un boost semnificativ economiei, mai ales în sectorul IT&C, în contextul celei de-a patra revoluții industriale, Industry 4.0, la care și România va trebui să adere. Digitalizarea, robotizarea și noile tehnologii reprezintă un domeniu care trebuie să devină strategic pentru România, un domeniu cu potențial excelent de export’’, a mai adaugat acesta.

Dincolo de sectorul IT, dezvoltarea infrastructurii de transport (rutier,aerian,feroviar,naval) este de natură să susțină investițiile greenfield în economie, singurele care pot aduce o evoluție economică solidă, predictibilă.

,,De la #cumpărăromânește trebuie să evoluăm cât mai mult spre zona de #produsînromânia, către dezvoltarea unor lanțuri de business locale în toate sectoarele cu potențial, de la agricultură la industria prelucrătoare, care să ofere produse și servicii de calitate. Este nevoie de un efort susținut al mediului de afaceri și al statului către o reconstrucție economică pe baze sustenabile si predictibile, care să ofere o alternativă la importuri și o ofertă competitivă la exporturi’’, a declarat Cosmin Bucur, Managing Director alMoneycorp Romania.

Potrivit experților, într-un mediu valutar volatil și a presiunilor economice generate de criză, mediul de afaceri trebuie să ia în calcul tot mai mult folosirea unor produse si strategii de hedging.

„Fluctuațiile cursului de schimb reprezintă un lucru normal într-o piață financiară dezvoltată dar, în același timp, pot reprezenta un risc semnificativ pentru companiile care desfășoară operațiuni de import sau export. O mișcare nefavorabilă a cursului de schimb poate afecta direct și negativ marja comercială pe un anume produs sau serviciu. De-a lungul celor 15 ani în domeniul trezoreriei bancare,am remarcat că o parte semnificativă din companiile cu expunere pe cursul valutar folosesc instrumente de mitigare a riscului. În momente de criză și incertitudine, cum este perioada pe care o traversăm acum, se observă o creștere a volatilități icursului de schimb pentru majoritatea perechilor valutare. Această volatilitate are efecte directe asupra marjei comerciale. Cred că orice companie își dorește o diminuare a volatilității și o creștere a predictibilității, cel puțin pe termen scurt și mediu”, menționează Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania.

Potrivita cestuia, cel mai de bază și eficient produs de hedging (acoperirea riscului valutar) este tranzacționarea la termen (Forward). Acesta presupune fixarea cursului de schimb la care o companie poate cumpăra sau vinde o valută la un moment viitor.

Diferența nivelului de dobandă, între EUR/USD/GBP pe de o parte și RON pe cealaltă parte, face ca un forward să fie foarte atrăgator în special pentru exportatori (companiile care vând valută și cumpără RON), datorită unui nivel al cursului de schimb superior față de cel oferit ‘la vedere’ în momentul încheierii tranzacției. Aceasta reduce costul asociat unei astfel de tranzacții și rămâne un produs pur de acoperire a risculuiv alutar.

Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituție de plăți din Europa. În 2019, compania a tranzacționat la nivel global peste 40 miliarde de Euro și a efectuat plăți către peste 190 de țări. Moneycorp a câștigat, tot în 2019, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.

În România,Moneycorp lucrează cu peste 700 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale, FMGC sau Medical.

Articolul precedentCFR: în ce condiții se va putea călători în perioadă stării de alertă
Articolul următorCoronavirus: de luni a intrat în vigoare starea de alertă. Ce reguli trebuie să respecte românii