Inspecţia Muncii a aplicat amenzi de peste 9,2 milioane de lei după controalele efectuate în această lună în domeniile construcţiilor, întreţinerii şi reparaţiilor de autovehicule, dar şi a agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate.
Inspecția Muncii a organizat, în luna mai, o campanie națională pentru verificarea agenților de plasare a forței de muncă în străinătate.
Totodată, având în vedere că activitatea în domeniile construcții și întreținere și reparații autovehicule nu a fost întreruptă, Inspecția Muncii a mai organizat acțiuni de control la nivel național, vizând, identificarea muncii nedeclarate precum și verificarea respectării condițiilor de securitate și sănătate în muncă, scrie Hotnews.ro.
În perioada 11-22 mai 2020, Inspecţia Muncii a desfăşurat Campania naţională de verificare a agenţilor de plasare a forţei de munca în străinătate.
În cadrul Campaniei, inspectorii de muncă au verificat atât cei 287 de agenţi de plasare a forţei de muncă, însumând 348 de sedii sociale şi puncte de lucru şi societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate „activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”, rezultând un total de 444 de acţiuni de control. Astfel, au fost aplicate amenzi în valoare de 235.000 lei şi au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficienţelor”, se arată într-un comunicat al Inspecției Muncii.
De asemenea, în perioada 18 – 23 mai 2020, au fost desfăşurate acţiunile de control în construcţii şi întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 2.307 acţiuni de control, inspectorii de muncă constatând că 235 de angajatori au utilizat muncă nedeclarată, fiind descoperite 454 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale. 77 erau salariaţi care, deşi aveau contractele de muncă suspendate, au fost identificaţi desfăşurând activitate. S-au aplicat amenzi în valoare de 8.380.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 1.705 acţiuni de control identificând 3.292 de deficienţe, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 838.500 lei, dispunând și măsuri de remediere.
Inspectorii de muncă au dispus sistarea activităţii pentru trei angajatori, în 23 de situaţii s-a dispus oprirea lucrului, iar în alte 7 cazuri s-a solicitat oprirea echipamentelor de muncă.