Miercuri va fi aprobată hotărârea Guvernului de la Chișinău privind reinițierea negocierilor cu Federația Rusă în vederea acordării unui împrumut în valoare de 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de Ion Chicu, premierul Republicii Moldova, după şedinţa de lucru avută cu preşedintele Igor Dodon şi cu speakerul Zinaida Greceanîi.
„Sperăm că foarte curând să semnăm un nou acord cu Rusia, care să ia în considerare şi decizia Curţii Constituţionale. Acele 4 miliarde de lei sunt prevăzute în buget şi, în caz că aceşti bani nu vin, vom avea probleme în finanţarea deficitului bugetar”, a menționat premierul Republicii Moldova.
Totodată, Ion Chicu a mai declarat că Guvernul va aproba miercuri acordul de finanțare din partea Uniunii Europene în valoare de 100 de milioane de euro. El a mai precizat că autoritățile de la Chișinău sunt la etapa finală de negocieri cu Fondul Monetar Internațional în vederea semnării unui program pe trei ani, iar ultimele elemente ce urmează a fi discutate țin de adoptarea unor modificări legislative referitoare la reforma justiției, conform InfoPrut.
Chicu a mai anunțat că, din cauza pandemiei, cel mai probabil, în acest an nu vor fi organizate evenimente publice cu ocazia sărbătorilor naționale de la sfârșitul lunii august.
Amintim că anterior, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Acordul de împrumut semnat de Republica Moldova cu Federația Rusă, pe 17 aprilie 2020, în valoare de 200 milioane de euro. Atunci opoziția de la Chișinău a bătut un semnal de alarmă subliniind faptul că acel credit nu a fost în interesul Republicii Moldova, ci în interesul Rusiei.