Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că peste 20 de ţări sărace au cerut anularea datoriei publice bilaterale, conform iniţiativei sprijinite de G20, iar FMI este pregătit să susţină extinderea programului dincolo de sfârşitul acestui an, dacă va fi necesar, transmite Reuters.
Mai multe de jumătate din cele 73 de ţări sărace eligibile şi-au exprimat interesul în acest program, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar solicitările ar urma să crească, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, potrivit Reuters.
Peste 300 de parlamentari din întreaga lume au cerut Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să anuleze datoriile celor mai sărace ţări ale lumii, în contextul pandemiei, şi să majoreze finanţarea pentru a evita un colaps al economiei globale.
Iniţiativa, condusă de senatorul Bernie Sanders, fost candidat la preşedinţia SUA, şi de Ilham Omar, membru al Congresului SUA, vine pe fondul sporirii temerilor că ţările în curs de dezvoltare şi economiile emergente vor fi devastate de epidemie.
Anularea datoriilor celor mai sărace ţări ale lumii „este cel mai nesemnificativ lucru pe care îl pot face FMI, BM şi alte instituţii financiare internaţionale pentru a preveni o creştere inimaginabilă a sărăciei, a foametei şi a bolilor care ameninţă sute de milioane de oameni”, a avertizat senatorul american.
Politicienii au salutat decizia privind suspendarea temporară a plăţilor datoriilor către FMI pentru 25 dintre cele mai sărace ţări ale lumii, dar au declarat că este nevoie de eforturi suplimentare.
Într-o scrisoare, parlamentari din mai mult de 20 de ţări de pe şase continente au afirmat că datoriile celor mai sărace ţări ale lumii trebui pur şi simplu anulate şi nu suspendate, altfel acele state nu vor putea prioritiza cheltuielile necesare pentru a lupta cu epidemia, ceea ce ar putea duce la întreruperea lanţurilor globale de aprovizionare şi la turbulenţe pe pieţele financiare