Der Kurier: Președintele OMV, Rainer Seele, discută vânzarea Petrom. De ce este avantajată Rusia

Ziarul austriac Kurier a scris despre faptul că Rainer Seele a discutat cu reprezentanții fondului de investiții Mubadala din Abu Dhabi – al doilea mare acționar al OMV, despre o posibilă vânzare a Petrom. 

Efectul acestor discuții – despre care nu se cunosc detalii – ar fi noi întârzieri în exploatarea gazelor offshore din Marea Neagră, potrivit Newsweek.

OMV Petrom are concesionat, împreună cu firma americană ExxonMobil, perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde, după investiţii de 1,5 miliarde de dolari, s-au descoperit rezerve potenţiale de gaze de circa 64 de miliarde de metri cubi. Exxon a anunțat că se retrage, iar participația sa ar urma să fie cumpărată de Romgaz.

Articolul precedentNoi criterii de carantinare a localităților / Vlad Voiculescu: Bucureștiul NU se carantinează de Paști
Articolul următorMagistrați ai CSM, cu venituri de 8.000 de euro/lună, cer în Instanță spor pentru secrete de 25%- Europa Liberă