Ministerul Transporturilor va emite până la sfârşitul anului ordine de începere a lucrărilor pentru încă 60 de kilometri de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare şi va semna contracte de proiectare şi execuţie pentru alţi 250 de kilometri, a declarat, marţi, ministrul de resort, Lucian Bode, potrivit Agerpres.
El a participat, alături de premierul Ludovic Orban, la deschiderea oficială a lucrărilor pentru Autostrada de Centură Bucureşti (A0), Lotul 2, Vidra-Bragadiru.
„În cele peste nouă luni de mandat, am reuşit să dăm ordinul de începere pentru peste 100 de kilometri de autostrăzi, drum expres, variante ocolitoare în România, din cei aproximativ 250 de kilometri pe cât se lucrează astăzi în România. Până la sfârşitul anului sunt convins că vom reuşi să dăm ordine de începere pentru încă 60 de kilometri de autostrăzi şi drum expres şi aici mă refer în special la A0 Sud, Autostrada de Sud a Bucureştiului, cu 52 de kilometri şi la tronsonul 2 din sectorul 1 al Drumului Expres Craiova Piteşti”, a arătat Bode.