Adrian Volintiru, demis din funcţia de director general al Romgaz / Ce i se impută

Adrian Volintiru a fost revocat miercuri din funcţia de director general al Romgaz, atribuţiile sale urmând a fi preluate, temporar, de directorul general adjunct, Daniel Corneliu Pena, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti

„Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz SA, prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, a revocat pe domnul Constantin Adrian Volintiru din funcţia de director general, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între SNGN Romgaz SA şi acesta. Până la numirea unui nou director general, conducerea SNGN Romgaz, inclusiv reprezentarea legală a societăţii, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu Pena, director general adjunct al SNGN Romgaz”, se menţionează în raport.

Constantin Adrian Volintiru fusese numit în funcţia de director general al Romgaz în iunie 2018, iniţial pe o perioadă de 4 luni. Ulterior, în octombrie 2018, a fost numit pe această funcţie pentru un mandat de patru ani, potrivit Agerpres.

Eșec major, centrala de la Iernut

Romgaz a anunțat pe 30 decembrie că renunță la prelungirea contractului care viza construirea centralei termoelectrice, pe gaze, de la Iernut. Acest contract, semnat în 2016, a fost controversat încă de la început, în condițiile în care firmele implicate nu prezentau încredere, potrivit HotNews.ro.

Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care voiau mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile.

Articolul precedentSUA: Congresul a votat punerea sub acuzare a lui Trump / Începe bătălia din Senat
Articolul următorProspectul vaccinului Moderna, autorizat condiţionat în UE; reacţii adverse posibile