În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, tradiţiile populare renasc în Ţara Făgăraşului, scrie monitoruldefagaras.ro.
Fiecare sat devine odată cu Crãciunul un loc unde timpul nu mai contează, la fel ca şi problemele cotidiene. De la tăiatul porcului, pînă la organizarea cetelor de feciori, obiceiurile străvechi sunt readuse pe primul plan, sătenii bucurându-se şi sãrbătorind ca în nici o altă perioadă de peste an.
La Sfântul Nicolae se formează cetele, aşa numitul ,,strâns al cetelor” când cei mai destoinici feciori din sate organizează ceata şi activitatea ei pe durata sărbătorilor de iarnă. Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus şi pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013. Din păcate, pandemia afectează aceste străvechi obiceiuri din Ţara Făgăraşului. Ele rămân în acest an doar în amintirea localnicilor.
Istoria obiceiului cetei
Exegezele pe tema Cetei sunt deja epuizate. Sunt patru teorii latine, două greceşti şi două trace ale originii. Cea mai frumoasă interpretare a Cetei este una latină care trimite la începuturile ei înainte de Hristos cu vreo trei sute de ani.
Este vorba de un dans ritual executat de 12 sali, preoţi ai zeului Marte. Cel ce supraveghea dansul ritual al salilor se numea „vates“, în româneşte Vătaf. De-a lungul timpului „vataf“ este preluat de slavi de la populaţia daco-romană şi consacrat cu sensul de conducător al unui grup de dregători, slujbaşi, oşteni, poliţie sau străjeri. În tot cazul, vătaful conduce un grup de bărbaţi, femeile fiind interzise în grup care se remarcă prin ceva.
După 2300 de ani, Ceata a mai păstrat: organizarea, jocul şi cuvintele ce le însoţeşte dansul. Percepţia generală este azi că Ceata este un obicei moştenit al cărei sens nu se mai ştie, dar care e bine să se păstreze ca o manifestare în cinstea Naşterii Mîntuitorului Iisus (Crăciunul) şi a celorlalte sărbători pănă la Sfântul Ioan şi ca o întâlnire sau întărire a relaţiilor cu fetele aflate în prag de măritiş.
Poate că Ceata este şi o dovadă de unitate între viitorii „capi de case, de familii“, ce preiau puterea locală ca o frunte a obştei. Bărbaţii tineri sunt mereu schimbul celor dinaintea lor şi reprezintă forţa compactă a momentului. Mâine vin alţii, dar pentru un an ceteraşii sunt „eroii“ satului, emblema şi fala lui. Reîntâlnirea lor a doua şi a treia zi de Paşti pentru organizarea jocului în sat atrage atenţia asupra acestei poziţii.
Citește mai multe pe Monitorul de Făgăraș…
