Reuters: Eşantioanele prelevate de China de pe Lună cântăresc mai puţin decât fusese planificat

Rocile selenare prelevate în cadrul unei misiuni chineze istorice pe Lună au cântărit mai puţin decât se dorea iniţial, însă China s-a arătat în continuare dispusă să studieze probele împreună cu oameni de ştiinţă din alte state, a declarat luni purtătorul de cuvânt al misiunii, relatează Reuters.

China a devenit a treia ţară care a obţinut probe de pe Lună după ce sonda sa fără echipaj uman Chang’e-5, denumită după zeiţa Lunii din mitologia chineză, a adus luna trecută pe Pământ 1,731 kilograme de probe, o cantitate mai mică decât cea planificată, de 2 kilograme.

Sonda a estimat că rocile selenare au o densitate de 1,6 grame pe milimetru cub, pe baza datelor obţinute din misiunile anterioare ale altor ţări, a explicat Pei Zhaoyu, purtătorul de cuvânt al misiunii.

Orientându-se după această cifră, sonda a încetat prelevarea probelor după doar 12 ore, după ce se pare că a evaluat că obiectivul fusese atins, citează Agerpres.

Articolul precedentCiolacu: Am finalizat proiectul de buget; vom arăta românilor că există bani suficienţi să mărim şi pensiile şi alocaţiile
Articolul următorNicușor Dan și a lui ”normalitate” cu 19 grade C în casă”: 15-20% din blocurile din București primesc energie termică sub parametri