În ciuda vremii reci și ploioase, la Fortul 13 Jilava au fost comemorați luptătorii anticomuniști parașutați de aviația militară americană, executați aici în 1953. În ziua de 31 octombrie 2020, la crucea ridicată în memoria celor 13 eroi de pe platoul situat deasupra zidului execuțiilor din Valea Piersicilor, s-au adunat cei care nu au uitat jertfa supremă a celor care au renunțat la viața tihnită din Occident, acceptând să se întoarcă în România ocupată de comuniști, pentru a sprijini lupta de rezistență. Comemorarea a avut loc la inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, care din 2010 încoace organizează în fiecare an, în ultima sâmbătă de octombrie, un pelerinaj memorial dedicat acestor eroi. Anul acesta, ca urmare a restricțiilor drastice în vigoare, vizitarea Fortului 13 Jilava s-a făcut cu un număr redus de persoane.
Manifestarea a început printr-o ceremonie religioasă de pomenire a sufletelor celor 13 luptători executați în urmă cu 67 de ani. În timpul slujbei, tineri și copii au făcut de gardă la cruce, purtând drapele tricolore. Între acestea, au fost prezente un drapel al SUA și drapelul Regatului României, în numele căruia a fost dusă întreaga luptă de rezistență anticomunistă. Participanții au purtat fotografii cu portretele celor executați și ale celor aruncați în temnițe ca urmare a procesului din 1953. Numele lor au fost strigate în cadrul apelului morților, asistența răspunzând, după fiecare nume: “Prezent!”. Reprezentantul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu a evocat sacrificiul făcut de cei comemorați, făcând un apel pentru perpetuarea în veșnicie a acestei comemorări anuale. Ceremonia s-a încheiat prin intonarea “Imnului celor căzuți”.
A urmat vizitarea Fortului 13 Jilava de către un grup restrâns, cu respectarea normelor de protecție stabilite prin prevederile legale în vigoare. Vizitatorii au fost impresionați de condițiile terifiante, exterminatorii, ale acestui ansamblu în care a fost exterminată elita poporului român în anii negri ai ocupației comuniste.