Noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost una caracterizată de confuzie, de tensiune. O adevărată psihoză cuprinde România: psihoza pericolului terorist. De la Televiziune continuă să fie transmise informații neverificate, contradictorii, menite să inducă panică și să întrețină psihoza. Se trage în tot mai multe locuri, în obiective strategice dar și în zone rezidențiale, în București și în foarte multe orașe. Deși Televiziunea, Radiodifuziunea și sediul fostului CC al PCR sunt atacate intens, cei care deja se erijaseră în reprezentanți ai noii puteri constituite, fac apeluri publice la populație să iasă în stradă, pentru a apăra (cu mâinile goale!) noile cuceriri ale Revoluției. În unele puncte, se distribuie arme de foc civililor, în schimbul actului de identitate.
Unele dintre atacurile armate sunt executate în mod real, de trăgători neidentificați, uneori purtând însă chiar uniforme sau însemne ale Armatei, alteori fiind echipați în combinezoane ciudate. Însă multe atacuri vor fi simulate doar, cu ajutorul unor aparate care emit efecte sonore și luminoase, imitând focul de armă. Militarii răspund cu foc intens, generând distrugeri, victime și amplificând psihoza. La Televiziune, dar și la comandamentele militare teritoriale, se primesc telefoane care intoxică prin informații false. Cu nervii întinși, obosiți, speriați și lipsiți de o pregătire adecvată, militarii vor reacționa deseori fără discernământ, producând victime în rândul unor civili sau ucigând alți ostași ai Armatei Române. Se înregistrează un număr tot mai mare de morți și răniți, dar și pagube materiale.
Ca urmare a focurilor de armă simulate din Muzeul Național de Artă (fostul Palat Regal) și din Biblioteca Centrală Universitară, Armata va răspunde cu foc disproporționat, efectuat cu mitralierele și tunurile de pe tancuri, distrugând aceste două clădiri, odată cu inestimabile opere de artă, cărți vechi, documente de o mare valoare istorică.
Concomitent cu aceste acțiuni militare, se intensifică o acțiune mediatică de demonizare excesivă împotriva lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, „anturajului imediat al acestora, dar şi acelor forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia, cadrele Securității mai exact. În acele momente de groază, oamenii uită practic că vinovații pentru 45 de ani de regim criminal comunist nu erau doar soții Ceaușescu, ci întreaga structură politică a statului totalitar. Practic, Televiziunea și reprezentanții noii puteri constituite conturează în mentalul public 2 tabere – pe de o parte, poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste, loiale lui Ceaușescu.
Întreaga noapte, generalii Ștefan Gușă – Șeful Marelui Stat Major al Armatei și Iulian Vlad – șeful Securității, vor coordona telefonic, de la Ministerul Apărării Naționale, unitățile teritoriale, care se vor confrunta cu atacuri armate ale unor forțe neidentificate și cu simularea prin mijloace profesioniste a unor atacuri aeriene. La un moment dar, generalul Ștefan Gușe preia un apel telefonic din partea Ambasadei Sovietice la București, de unde se oferă ajutor militar sovietic în sprijinul noilor autorități revoluționare, respectiv trimiterea de trupe ale Armatei Sovietice. Generalul Gușă respinge propunerea în mod categoric. Dar în aceeași noapte, de la CC, Silviu Brucan va comunica telefonic în mai multe rânduri, în limba rusă, cu Ambasada Sovietică sau chiar direct cu instituții de la Moscova, existând mărturii că ar fi solicitat ajutor militar. Foarte interesan este faptul că, în aceeași noapte, generalul Militaru a ordonat punerea în mișcare a unităților Armatei Române dinspre Galați-Brăila și până în apropierea Capitalei, lăsând descoperită orice posibilitate de apărare în cazul unei pătrunderi a Armatei Sovietice, care de zile întregi aștepta la granița cu România.
În noaptea de 22/23 decembrie 1989, în baza unui ordin al generalului locotenent Nicolae Eftimescu, un detaşament de 347 studenţi ai instituţiei militare de învăţământ superior este deplasat la sediul MapN pentru a asigura apărarea acestuia. Ajunse în fața centrului de calcul al MapN, asupra autobuzelor cu studenți militari se deschide focul automat, fără somaţie prealabilă, dinspre perimetrul de apărare al MApN.Coborând precipitat, studenții și ofițerii lor au ripostat cu foc în mod haotic, încercând să se ascundă între blocuri. Bilanț: 5 morți, 8 răniți. Cercetările Procuraturii de anii trecuți au constatat că incidentul a fost provocat de conduita criminală a generalului Eftimescu, șeful Direcţiei Operaţii a MStM, fără să informeze dispozitivul de pază al MapN, ba chiar ordonând parașutiștilor din Buzău să blocheze accesul spre MApN a unor „coloane necunoscute dinspre Academia Militară” (de fapt studenţii cărora tot el le ordonase deplasarea spre MApN). Incompetenţa profesională a lui Eftimescu (acesta fiind chiar reprezentantul României în cadrul Tratatului de la Varşovia) este exclusă, singura explicație fiind intenia criminală și apartenența la o conspirație. Din păcate, până la moartea sa, Eftimescu a fost acoperit de Justiție, care i-a constatat imolicarea criminală de-abia recent, post-mortem.
Cert este că psihoza teroristă care pus stăpânire pe țară a determinat în acele momente de groază cvasiunanimitatea opiniei publice, care se afla deja în zona iraţionalului. Nimeni nu mai era atent la modul cum noua putere se structura, toți dorind un singur lucru: să scape cu viață.
Practic, în acele zile în care toată țara se lupta cu niște teroriști invizibili, masele populare au fost neutralizate, în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară, grupată în jurul lui Iliescu, Militaru, Bruzan și alte câteva personaje.
Efectele psihozei teroriste se vor reflecta și în cantitatea de muniție folosită în doar 6 zile, care au urmat căderii lui Ceaușescu de pe 22 decembrie 1989:
12.600.000 de cartuşe, 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord şi rachete, 53 de rachete antiaeriene au fost lansate de la sol!
23 Decembrie 1989. Diversiunea militară – un masacru inutil și sângeros
Zorii zilei de 23 Decembrie 1989 găsesc în Piața Palatului o imagine apocaliptică. Clădiri distruse fumegând și un efectiv importat de tancuri înconjurând sediul noii puteri (fostul CC), pentru a-l apăra.
- Dimineață, comandamentul Aviaţiei Mihomelitare trimite 7 aparate de zbor MIG-23 şi 4 elicoptere pentru a survola Bucureştiul. Două elicoptere sunt lovite de gloanţe în zona cimitirului Ghencea, fiind nevoite să aterizeze.
- Generalul-locotenent Rus Iosif, Comandant al Aviaţiei Militare, din proprie inișiativă și fără drept, contrar dispozițiilor comandantului Microgarnizoanei Otopeni, ordonă ca o subunitate a trupelor fostei Securități, UM 0865 din Câmpina, să fie îndreptată către Aeroportului Internaţional Otopeni, în vederea întăririi apărării acestuia. În schimb, forțele microgarnizoanei Aeroportului au fost înștiințate că urmează să fie atacate de teroriști din cadrul Securității. Ceea ce a urmat a fost un măcel absurd și inutil. Forțele MApN au deschis focul împotriva militarilor care sosiseră de la Câmpina, ucigând 40 de militari, și rănind 15. Alți 8 civili care asigurau legătura curentă între Aeroport și București au fost uciși.
- Televiziunea și Radiodifuziunea au prezentat incidentul de la Otopeni în mod denaturat, ca pe un atac al teroriștilor din Securitate împotriva Aeroportului Otopeni, neutralizat de brava Armată Română care, nu-i așa?, era de partea Revoluției și a CFSN. În felul acesta, psihoza teroristă s-a amplificat în toată țara.
- Tot generalul Iosif Rus este cel care, în mod inexplicabil, a ordonat schimbarea prin revopsire a cocardelor tricolore de pe fuselajele elicopterelor de la Regimentul 61 Boteni, înlocuindu-le cu alt simbol geometric. După care, același Iosif Rus a ordonat în repetate rânduri ca aparatele de zbor amintite să efectueze misiuni de luptă deasupra Capitalei şi în alte zone, cu scopul combaterii aşa-zişilor terorişti. Militarii de la sol, aveau să deschidă focul asupra aparatelor de zbor purtând însemnele schimbate, considerând că aparțin forțelor teroriste. Astfel s-a răspândit de către TVR și presa centrală știrea oficială că teroriștii dispun inclusiv de aparate de zbor, amplificând psihoza.
- Tot în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, același comandantul al Aviaţiei Militare ordonase deplasarea unor trupe aparţinând fostei Securități către Aerodromul Boteni, pentru a-l apăra, fără a fi înștiințat dispozitivul de apărare existent la aerodrom. În acest caz, intuiția unor cadre militare şi norocul au dus la evitarea unei tragedii de genul celei de la Otopeni.
- Elicopterele purtând alte însemne au desfăşurat misiuni de luptă precum bombardarea cimitirului Ghencea (!!!) unde se răspândise știrea că există terorişti. În realitate, în perimetrul acestui cimitir se aflau dispuse doar forţe ale MApN, care s-au văzut atacate de aparate neidentificate.
- La TVR, apare din nou Ion Iliescu, proaspătul președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale – devenit practic organ executiv al noii puteri politice a României. În discursul său, preluat ulterior de toată presa, Iliescu reiterează de la nivel oficial existența unor forțe teroriste. El anunță populația că sunt continuate “acţiunile criminale ale unor bande de terorişti instruiţi special pentru lupta împotriva maselor populare”, pe care îi descrie drept “indivizi fanatizaţi, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuinţe, în cetăţeni, provocând victime în rândul militarilor”, pentru ca să “împiedice funcţionarea noii puteri şi să destabilizeze societatea noastră”. Iliescu acreditează din nou, oficial, faptul că aceste trupe neregulate sunt loiale lui Ceaușescu și regimului acestuia. Dar, ceea ce este poate cel mai grav, Iliescu va recunoaște în mod explicit că s-a implicat în activităţile cu caracter militar, desfăşurate la Consiliul Militar Superior, organism subordonat CFSN şi conducerii acestuia, spunând: „am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor” și “la comandamentul militar pe care l-am avut am stabilit câteva măsuri imediate”. Efectul declarațiilor lui Iliescu a fost deosebit de grav, deoarece a oficializat psihoza teroristă, care a ajuns la paroxism, amplificând confuzia, tensiunea și erorile comise de numeroși militari și civili înarmați.
- Prin hotărârea noului organ executiv al României, CFSN, unităţile Ministerului de Interne, inclusiv cele ale Departamentul Securităţii Statului, sunt integrate în Ministerul Apărării Naționale. Cu toate acestea, în mod absurd, campania împotriva teroriştilor proveniți din rândul Securității va continua cu aceeași intensitate.
- Ora 19. Este deschis focul asupra unităţilor militare din Piaţa Palatului din Bucureşti de pe clădirile din zonă.
- Ora 20. La Alba Iulia este doborât, prin foc efectuat de la sol, elicopterul în care se aflau arestaţi generalul de contrainformaţii Constantin Nuţă şi adjunctul acestuia, generalul de miliţie Velicu Mihalea. Pasagerii şi pilotul locotenent-colonel Nicolae Tudor au fost carbonizaţi. În felul acesta au fost soși din joc doi martori-cheie, care cunoșteau multe secrete legate de desfășurarea evenimentelor.
- Ora 23. O coloană militară a UM 01065 din Popeşti-Leordeni este atacată în dreptul şoselei de centură din Bucureşti, prin foc executat de pe blocurile învecinate. Este rănit un singur militar. Coloana este atacată din nou în piaţa Aviatorilor, dinspre consulatul sovietic. Este ucis un soldat şi alți 4 sunt răniţi. Aceeași unitate se mai confrunta cu atacuri teroriste în Piaţa Virgiliu, după care se va retrage la Televiziune.
- După ora 23. La presiunile generalului Militaru, ministrul aparării, se transmite ordin colonelului Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al Unităților Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), să intervină cu unitatea sa în apărarea sediului ministerului. La unison cu Silviu Brucan, Militaru întreține starea de suspiciune cu privire la loialitatea comandanților Securității, în frunte cu șeful acesteia, generalul Iulian Vlad. El continuă să susțină că aceștia ar face un joc dublu și că teroriștii ar proveni de fapt din rândurile Securității. Ceea ce se va dovedi ulterior neadevărat. Cea mai plauzibilă variantă fiind aceea că acești trăgători neidentificați ar fi aparținut în realitate unităților de cercetare-diversiune ale Armatei și rețelei secrete “R” (de Rezistență), alcătuită după 1968 pentru a acționa în cazul unei invazii militare, în teritoriul vremelnic ocupat de inamic. Deși generalul Stănculescu și alți ofițeri de la MApN au opinat că nu este potrivit ca Trosca să se apropie cu vehiculele blindate de sediul ministerului, având în vedere starea de tensiune și dezordine, Militaru insistă, cerând astfel lui Trosca să-și dovedească loialitatea. Ajunși cu vehiculele blindate TAB în dreptul sediului MApN, colonelul Trosca şi militarii săi USLA sunt întâmpinaţi cu foc de către militarii detaşamentului de Cercetare-Diversiune din Buzău, care fuseseră informați că urma să fie atacați de teroriștii USLA. La ordinul generalului Militaru, se trage cu tunul de tanc în cele două TAB-uri. Vor muri 4 ofiţeri USLA şi vor fi grav răniţi alţi 7. Deşi echipajele USLA nu avuseseră comportamente ostile Revoluţiei, din ordinul gl. mr. Militaru, cadavrele luptătorilor USLA au fost lăsate la vedere, în faţa ministerului, mai multe zile, spre a fi batjocorite de populaţie. Cadavrul lui Trosca a fost decapitat, capul fiind înfipt în osia unui vehicul distrus; pe vehicule scria „Teroriști”, iar populația scuipa și urina pe trupurile mutilate.
- Acelaşi lucru li se va întâmpla şi studenţilor Academiei Militare Tehnice, chemaţi pentru întărirea apărării ministerului, dar atacaţi cu foc de armă de pe blocurile vecine, unde erau postați militarii unității de cercetare-diversiune. Bilanț: 5 studenţi morți, 8 răniți.
24 decembrie 1989. Diversiunea militară continuă. Iliescu decide într-o toaletă executarea lui Ceaușescu
Reuniți într-o toaletă a Ministeruui Apărării, acolo unde se adunau pentru a lua decizii mai importante departe de urechile curioșilor, Ion Iliescu, Nicilae Militaru, Gelu Voican Voiculescu, Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian, Silviu Brucan, decid constituirea unui simulacru de tribunal excepțional care să îl judece pe Ceaușescu, pentru a fi urgent executat în ziua următoare. Rechizitoriul procuraturii militare în actualul Dosar al Revoluției consfirmă fără echivoc: „La data de 24 decembrie 1989, în sediul MApN, grupul de decizie politico-militară din cadrul CFSN (Iliescu Ion, Brucan Silviu, Militaru Nicolae și Voiculescu Voican Gelu) a hotărât ca, la data de 25 decembrie 1989, să fie organizat un proces simulat în urma căruia Ceaușescu Nicolae și Elena să fie condamnați la moarte și executați imediat”. Așadar, noii conducători ai României decideau uciderea celor doi în prima zi de Crăciun, o zi considerată sfântă pentru Biserică și pentru poporul român. Dar pentru decidenți, veterani comuniști atei, această zi nu avea nici o semnificație deosebită. Procurorii militari sunt unanim de acord că, la Târgoviște, a fost vorba de „un proces penal simulat în urma căruia fostul cuplu prezidențial a fost executat”, conducerea fiind preluată de o grupare filo-sovietică, anteconstituită, compusă din nomenclaturiști marginalizați de Ceaușescu și militari prosovietici, cu studii în URSS, care aveau nevoie de o legitimare în fața poporului, conform rechizitoriului Procuraturii.
25 Decembrie 1989. Un simulacru de proces și execuția soților Ceaușescu
A fost a treia zi cu atmosferă de război, dar în seara acelei zile Televiziunea și Radioul aveau să anunțe o știre care i-a uluit pe români. Nimeni nu se așteptase că se va termina cu Ceaușescu atît de repede. Românii aveau dreptul să asiste la un proces legitim, echitabil, al dictatorului care condusese România timp de 25 de ani.
Ulterior, la TV a fost transmisă cea mai mare parte din înregistrarea video realizată pe o casetă, cu procesul organizat la Târgoviște. Procesul, în realitate o înscenare fără nici un suport judiciar, fusese organizat într-o încăpere a unității militare unde Ceaușescu era ținut captiv, cu în decorul anost și cu mobilierul caracteristic unui asemenea spațiu. De la București s-au deplasat, din partea noii puteri constituite, generalul V A Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, care au participat la proces.
Început practic la ora 13,20, așa-zisul proces a durat o oră și 20 de minute. La 14,45 se citea sentința de condamnare la moarte, iar după alte 5 minute, cei doi erau mitraliați în spatele cazărmii. Românii au fost consternați de rapiditatea cu care s-a procedat, dar mai ales de faptul că lipsea înregistrarea momentului împușcării celor doi, fiind filmate doar cadavrele în balta de sânge. Colonelul Ion Baiu, cel care a filmat procesul, afirma ulterior că lipsa cadrelor cu execuția se explica prin faptul că nu se respectase procedura legală pentru execuții, respectiv formarea unui aliniament de tragere cu ordin de foc și citirea sentinței de condamnare. Puși cu spatele la zid, cei doi au fost imediat împușcați, haotic, cei care au tras făcând-o cu ură și îndârjire, descărcând în ei pistoalele mitralieră, fără a mai aștepta cameramanul. Conștient că a fost manipulat și folosit de un grup politici fără scrupule, președintele completului de judecată, Gică Popa, avea să se sinucidă în biroul său, două luni mai târziu.
După proces și execuție, în întreaga țară a început să ningă, încheindu-se astfel zilele nefiresc de calde de până atunci, în care se desfășuraseră cele mai tulburi evenimente din istoria recentă a României, nici până astăzi întru totul elucidate. Peste țară a început să se aștearnă, încet-încet, zăpada și liniștea. Chiar dacă focurile de armă au mai continuat și în zilele următoare, ele s-au diminuat până la dispariție. Liniștea punea stăpânire peste o țară care răsufla ușurată și în care mii de oameni își plângeau morții.
26 Decembrie 1989. Primele mișcări de opoziție față de FSN. Brucan acuză orice opoziție de terorism și apartenență la ceaușism
- Zile întregi masele fuseseră practic anesteziate de șocul violentei diversiuni militare, fiind scoase din joc și nemaiputându-se implica în procesul de constituire a noii puteri. După execuția lui Ceaușescu, pe fondul atenuării psihozei teroriste, românii încep să-și manifeste spiritul democratic, unii dintre ei înțelegând că au fost victimele unei diversiuni. În Capitală, pe zidurile clădirilor sau ale stațiilor de metrou, apar primele afișe și manifeste în care este pusă sub semnul întrebării legitimitatea lui Ion Iliescu și a componenților biroului executiv al CFSN.
- O mare parte a revoluționarilor care participaseră la evenimentele din clădirea fostului CC încă din 22 decembrie, și care începuseră să înțeleagă că au fost înșelați de noua putere constituită la adăpostul diversiunii militare, inițiază organizarea unui miting împotriva CFSN. Aceștia se organizează și încearcă să convingă populația Capitalei să li se alăture, în speranța resuscitării insurecției populare curmate în seara de 22 decembrie prin debutul diversiunii teroriste.
- Televiziunea Română continuă să fie folosită ca instrument mediatic de diversiune de gruparea care pusese mâna pe putere. Crainicii TVR George Marinescu și Petre Popescu – folosiți înainte de 22 decembrie pentru propaganda lui Ceaușescu și recuperați acum de noul grup de putere – sunt imortalizați într-o înregistrare a transmisiunii TVR din 26 decembrie 1989. Într-un studio decorat cu drapele tricolore și brad de Crăciun, având ca oaspeți pe Doina Cornea, Dumitru Mazilu și Silviu Brucan – toți membrii ai CFSN, cei doi crainici pun în circuit comunicate în care se vorbește despre aceste inițiative de protest, până la urmă firești într-o democrație așa cum se afirma că se dorește și în România. În comunicate “se atrage foarte serios atenția tuturor cetățenilor din Capitală și din alte orașe din țară de a nu da curs provocării care se face în prezent, prin invitare la mitinguri în această după-amiază. Consiliul Frontului Salvării Naționale consideră aceste invitații ca provocări, ca diversiuni, pentru destabilizarea situației, ca ultime zvârcoliri ale unei hidre cu 7 capete.” George Marinescu merge mai departe și afirmă că protestatarii pun sub semnul îndoielii însăși loialitatea Armatei față de popor. Doina Cornea, neînțelegând încă diversiunea ultimilor zile, cade în capcană strigând că Armata e cu poporul. George Marinescu afirmă că: “Se încearcă o răpire a încrederii tineretului în Frontul Salvării Naționale.” Petre Popescu pune și el gaz pe foc: „Situația devine critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre. Tinerii se îndreaptă spre locurile de adunare pentru mitinguri”.
- Dar cea mai interesantă este intervenția lui Silviu Brucan, care în acele zile se pare că a fost eminența cenușie a desfășurării evenimentelor. Acesta acreditează ideea că, în realitate, contestatarii legitimității CFSN aparțin forțelor fidele lui Ceaușescu, care pierzând puterea politică, încearcă să creeze destabilizare. Practic, bătrânul comunist dădea de înțeles că oricine se împotrivea CFSN făcea parte din tabăra „teroriștilor”, chiar dacă participase la Revoluție cu riscul propriei vieți. Orice formă de opoziție – care constituie în fond apanajul democrației – primea din start stigmatul apartenenței la ceaușism sau terorism. Iată fragmente din alocuțiunea lui Brucan: “Tendințele care se manifestă în prezent, de a se organiza mitinguri, de a destabiliza pe această cale noua putere (…) se adaugă acțiunii ucigașe a elementelor teroriste. Asta este, ca să spun așa, fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Avem de-a face cu un dușman foarte viclean… și care nu ezită să recurgă la nici un fel de metodă pentru a induce în eroare pe oameni, pentru a ne diviza (…) Trebuie să fim conștienți că elementele astea teroriste, pe de-o parte mențin formele acestea de destabilizare cu mijloace militare, și pe de-altă parte încearcă, cu mijloace politice, să împiedice organizarea noii administrații, să împiedice instaurarea noii puteri, să creeze haos…”
- Tot pe 26 decembrie, la TVR apare din nou Ion Iliescu, alături de Petre Roman și alți fideli ai grupării sale. Îngrijorat de acuzațiile contestatarilor noii puteri, Iliescu ține să reintereze faptul că “Revoluția noastră … este rezultatul unei acțiuni spontane a maselor, expresie a nemulțumirii acumulate de-a lungul anilor… Este total falsă idea care vrea să se acrediteze, că a fost o lovitură de stat, organizată de forțe organizate, ba încă și cu sprijin din afară.” Iliescu afirmă că CFSN “este emanația mișcării și nu a precedat mișcarea”. În final, și el vine să susțină teza lansată mai înainte de Brucan, precum că acțiunile de contestare a CFSN sunt se înscriu în seria acțiunilor teroriste din partea vechiului aparat represiv, care continuă, cu scopul de “a ne îmăpiedica să facem acest lucru, să trecem de la euforia primelor zile, la munca practică, concretă, de organizare și de intrare în normal a întregii vieți economice și sociale a țării. (…) Scopul este de a împiedica stabilizarea vieții economico-sociale și de a transfera nemulțumirea maselor populare spre noua conducere, incapabilă să pună ordine în țară.”
Citește și:
Cronica unei revoluții furate (3). 16 decembrie 1989. Flacăra izbucnește la Timișoara.
