La 2 iunie 1953, are loc în Catedrala Westminster din Londra, ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei de Nord.
Regina Elisabeta a II-a s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica Prinţului Albert, Duce de York, viitorul rege George al VI-lea şi al Reginei Mary. Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
În 1936, cursul vieţii Prinţesei Elisabeta avea să se schimbe odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, Ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, Prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.
În momentul declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, Prinţesa Elisabeta, în vârstă de 13 ani, împreună cu sora sa, Prinţesa Margareta, au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regină a susţinut primul său discurs transmis pe calea undelor, în care îi încuraja pe copiii britanici, spunându-le: ”…şi la sfârşit vom fi toţi bine; căci Dumnezeu va avea grijă de noi şi ne va aduce victoria şi pacea”.
Numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri de către tatăl său, Elisabeta şi-a făcut prima apariţie publică în 1942, inspectând trupele. A început să-şi însoţească părinţii în vizitele oficiale pe care aceştia le efectuau în ţară.
Prinţesa Elisabeta l-a întâlnit pe Philip Mountbatten, fiul Prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al Reginei Victoria, pe când avea doar 13 ani. Cei doi au ţinut legătura, devenind peste ani îndrăgostiţi.
Căsătoria cu Prinţul Philip Mountbatten a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, Duce de Edinburgh.
Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă la televizor în întreaga lume.
În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie.
Regina Elisabeta a II-a şi-a dat acordul, în 2011, privind căsătoria nepotului său, Prinţul William, cu Catherine Middleton. În acelaşi an, a întreprins o vizită istorică în Republica Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911.
În 2012, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sărbătorea Jubileul de Diamant, la împlinirea a 60 de ani de domnie, devenind, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a Reginei Victoria (1837-1901).
Activitatea Reginei Elisabeta a II-a, care este un monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, a adus în centrul atenţiei afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Marii Britanii.
Cunoscută pentru stilul său impecabil cu o atenţie deosebită spre detaliu şi culoare, Regina Elisabeta spunea că ”nu voi purta niciodată bej, pentru că nimeni nu va şti cine sunt”.