27 mai 1963. Este exterminat Gheorghe Jimboiu, militant anticomunist

Născut în 1921 în comuna Vela, jud. Dolj, Gheorghe Jimboiu era student în 1949, când a fost arestat de autoritățile represive ale regimului comunist. În perioada 1944-1949, Gheorghe Jimboiu a condus organizația clandestină anticomunistă a studenților din Braşov. La 14-15 mai 1948, în marele val de arestări politice inițiat de comuniști, a scăpat vigilenţei Securităţii. A fost arestat abia în 1949, la Braşov. Timp de un an a fost supus unor anchete îngrozitoare, care i-a șubrezit sănătatea. A mărturisit camaraziloir că în timpul torturilor s-a rugat cu putere şi că a simţit ajutorul lui Dumnezeu. Condamnat la 15 ani de muncă silnică, a fost trimis la spitalul-penitenciar Târgu-Ocna: era bolnav grav de ciroza hepatică și TBC. „Între noi s-a distins din primul moment. Rostea zilnic, pe lângă rugăciunile obişnuite, de cinzeci de ori Psalmul 50, dedicându-l de fiecare dată unui om sau unei cauze. Se ruga uneori în pat, alteori la plimbare, numai să fie liniştit. Era senin şi evident desprins de cele lumeşti. Credea nelimitat. Izvorau din el curăţie şi înţelepciune, bunătate şi severitate, pace dar şi luptă, certitudine dar şi neobosită căutare. Înseta după apele cele mai adânci ale vieţii lăuntrice. Când a aflat de rugăciunea minţii a început s-o practice, înlocuind treptat Psalmul 50. Înainta repede şi intens. În curând a ajuns să o rostească în inimă. Simţea un plâns răcoritor curgând înăuntru. Vedea lumina lăuntrică. Se bucura de darurile Duhului Sfânt. Dumnezeu îi dezvăluia adânca orânduire a lumii şi a omului. Se bucura că trăieşte, că e om şi creştin. Era feciorelnic şi hotărât să rămână toată viaţa al lui Hristos. Căci râvna lui pentru Dumnezeu îl mistuia cu slava vieţii veşnice”, își amintește Ion Ianolide. „Din Târgu-Ocna a fost dus la Caransebeş şi apoi la Aiud. Pe oriunde a trecut a lăsat o impresie frumoasă. Deşi era atât de modest, totuşi personalitatea lui s-a impus. I-a ajutat pe mulţi să descopere puterea Rugăciunii lui Iisus, a contribuit la formarea conştiinţei creştine şi a fost o pildă de dârzenie sufletească. Adesea a stat laolaltă cu oameni răi ori cu delatori care l-au chinuit şi l-au provocat, dar pe care i-a dominat cu bunul lui simţ, cu tactul lui iscusit, cu marea sa putere de dragoste. Deşi iubea mai presus de toate rugăciunea, era sociabil, amabil, preocupat de problemele actualităţii şi de perspectivele de viitor. Cei care i-au fost în preajmă în acei ani vorbesc despre el ca despre un om excepţional. În anii aceia regimul alimentar din Aiud era mizerabil, izolarea totală, tensiunea permanentă, încât ciroza sa făcea progrese. După 15 ani de detenţie, când mai avea câteva zile până la eliberare, era atât de epuizat încât l-au dus la infirmieria închisorii. Aici însă nu a durat mult şi s-a stins, conştient, împăcat, fără oscilări şi încredinţat că în lume va birui Hristos. Este înmormântat fără cruce în cimitirul politic din Aiud, pământ care a primit o bună parte din floarea neamului românesc din acest secol”, relatează Ianolide.