La 11 iunie 1948, regmul comunist dădea lovitura de grație proprietății private din România. Marile întreprinderi economice erau expropriate prin adoptarea Legii cu privire la naționalizarea principalelor întrepreri industriale, miniere, bancare, de transport și asigurări.
Dezideratul luptei împotriva proprietății particulare de orice fel în economie fusese exprimat deschis încă de la Conferința Națională a PCR din octombrie 1945.
În iulie 1947 a fost înființată comisia ministerială pentru refacerea economică, având ca atribuție controlul asupra materiilor prime, producției și desfacerii produselor. În octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale și de transport, constituindu-se Comisia Superioară de Naționalizare, având ca ramificații comisii județene și colective pentru fiecare întreprindere.
În cadrul Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, din 9 – 11 iunie 1948, a fost adoptat Raportul cu privire la naționalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”.
În ziua de vineri, 11 iunie 1948, la ora 6 dimineața, când legea nu era încă adoptată, fiind supusă votului în Marea Adunare Națională, comuniștii infiltrați au sigilat casele de bani, ocupând birourile șefilor și interzicând ridicarea oricăror documente. La orele 13, echipe de șoc alcătuite din activiști comuniști au preluat efectiv conducerea întreprinderilor, în timp ce în întreaga țară oamenii erau scoși în stradă pentru a manifesta în favoarea naționalizării.
Prin legea naționalizării erau confiscate și trecute în proprietatea statului „toate bogățiile subsolului” și toate întreprinderile industriale, de la cele siderurgice, prelucrătoare de metale, și până la cele alimentare. La fel și Societatea Anonimă Română de Telefoane și Societatea Română de Radiodifuziune. Astfel, 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări, au trecut în patrimoniul statului.
Erau exceptate însă de la expropriere întreprinderile mixte sovieto-române (sovrom), înființate în 1945 cu scopul recuperării de către U.R.S.S a datoriilor de război.În zilele următoare, presa comunistă titra: „În toate întreprinderile naționalizate oamenii muncii au primit cu un uriaș entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naționale”. „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.