În noaptea de 9-10 decembrie 1933, Guvernul liberal condus de I. Gh. Duca dizolva, printr-un decret, Partidul „Garda de Fier”, pentru a împiedica participarea acestuia la alegeri.
În acea noapte au fost arestaţi, în întreaga ţară, peste 2000 de legionari conform datelor oficiale (sursele legionare avansau numărul de 10.000, care este totuși mult exagerat). Toate sediile partidului naţionalist au fost sechestrate, arhivele confiscate, iar buletinele de vot, care erau deja tipărite, date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, în care listele Gărzii de Fier nu mai figurau. Deşi ridicaţi fără forme legale de arestare, majoritatea legionarilor au fost depuşi la Fortul 13 Jilava, în condiţiile cele mai improprii de detenţie, în frig și umezeală. Publicaţiile Gărzii de Fier au fost suprimate.
Căutat asiduu de Poliţie, Corneliu Zelea Codreanu nu a fost de găsit. În noaptea precedentă avusese loc o consfătuire a forului conducător al legionarilor, ținută în casa generalului Cantacuzino-Grănicerul. Nae Ionescu poseda informații din surse ale sistemului, conform cărora Garda avea să fie scoasă în afara legii, iar Codreanu asasinat. La insistențele tuturor, acesta acceptă să se ascundă, ceea ce inițial respinsese, pentru a nu fi considerat laș.
De altfel, întreaga campanie electorală fusese presărată cu abuzuri şi violenţe fără precedent ale forţelor de ordine, îndreptate atât împotriva militanţilor Gărzii de Fier, cât şi reprezentanţilor Partidului Naţional Ţărănesc şi celui averescan. Cinci membri ai Gărzii de Fier fuseseră chiar ucişi în aceste violenţe. La Constanța, studentul Virgil Teodorescu fusese împuşcat în spate, în timp ce lipea afişele Gărzii, iar şoferul Constantin Niţă avusese aceeași soartă la Iași, în timp ce arunca pâine studenţilor gardiști asediaţi de Poliţie în căminul studenţesc de la Râpa Galbenă.
Atunci când este analizat un eveniment istoric de o asemenea importanţă (să nu uităm că una din consecinţele sale a fost chiar asasinarea, la 29 decembrie, a primului ministru Duca), este necesară aprofundarea contextului social-politic şi a circumstanţelor care l-au făcut posibil. Altfel, Istoria riscă să devină un simplu instrument utilizat fără scrupule în scopul atingerii unor obiective politice deseori meschine. Şi, ceea ce este mai grav, există riscul de a se repeta – desigur, în alte forme şi cadre – erorile care au însângerat epoca respectivă.
Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de președintele Partidului Național Liberal, I Gh Duca, în cadrul vizitei la Paris din iulie 1933. România semnase în februarie acelaşi an “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Naţiunilor. Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul de la Bucureşti solicitase amânarea unor plăţi, fapt acceptat de bancherii occidentali cu condiţia asumării de către români, printr-un acord oficial, a unor obiective economice şi politice stabilite de partea creditoare. Un fel de FMI interbelic, care impunea practic țării noastre achitarea salariilor proporţional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total de salariaţi, vinderea redevenţelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanţe şi Guvern, a unor controlori străini, din partea Societăţii Naţiunilor, creşterea preţurilor unor bunuri de larg consum, etc. De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice, sociale şi politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi achitării datoriei externe. Practic, creditorii îşi prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat.
Propunerile fuseseră redactate şi sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naţionalitate evreiască, şi totodată important exponent al francmasoneriei franceze. În octombrie 1933, acesta făcuse o vizită neoficială în România. Departe de capitală, la cula familiei Duca din Măldărăşti-Vâlcea, avusese loc o consfătuire la care participă liderul liberal, Charles Rist şi Richard Franasovici – reprezentantul masoneriei române. Se discutase aducerea la guvernare a Partidului Naţional Liberal. Pe fondul efectelor resimțite de societatea românească după patru ani de criză economică acută, retorica justiţiară a legionarilor cunoştea o aderenţă tot mai sporită. Rist deplânsese ascensiunea popularităţii Gărzii de Fier, cerându-i lui Duca să ia măsuri energice în acest sens.
Condiţia pusă de Rist a fost acceptată şi asumată de Duca, chiar dacă i se părea foarte periculos, după cum avea să declare personal mai multor apropiaţi, care au mărturisit acest lucru.
Şi într-adevăr, la 7 noiembrie 1933, primul ministru ţărănist Alexandru Vaida Voievod este forţat de regele Carol II să abdice. I Gh Duca este investit de rege cu formarea noului guvern şi va anunţa organizarea de alegeri parlamentare în decembrie.
Sunt multe mărturii că I Gh Duca a ezitat îndelung înainte de a trece, în sfârşit, la semnarea decretului de scoatere în afara legii a Gărzii de Fier. Era conştient de gravitatea unui asemenea act politic prin care se încălcau însăși Constituția și principiile fundamentale ale dreptului. Se crea situaţia paradoxală în care autoritatea statală, datoare să apere Legea şi drepturile cetăţeneşti, suspenda legalitatea şi săvârşea ea însăşi abuzul şi fărădelegea. Duca era un om politic prea experimentat pentru a putea realiza consecinţele greu de prevăzut pe care o astfel de stare le putea genera. Suspendarea arbitrară a legalității și drepturilor constituționale puteau atrage după sine haosul și violența.
Hotărârea, luată cu mare greutate, a fost precipitată de presiunile exercitate de cercurile financiare occidentale, prin intermediul lui Nicolae Titulescu. Acesta îl presase toată seara pe ezitantul Duca, amenințând că el, Titulescu, va spune la Paris să fie oprit sprijinul acordat României. Iar actul fatal s-a produs spre miezul nopții de 9 spre 10 decembrie, când premierul Duca a semnat decretul de dizolvare a Gărzii de Fier. „Noaptea, ca hoții”…
Există documente care atestă încercarea liderilor legionari de a ține în frâu eventualele riposte necugetate ale unora dintre militanți împotriva măsurii adoptate prin decret în noaptea de 9/10 decembrie 1933. De aceea, în dimineața zilei de 10 decembrie, la ora 6,30, când hotărârea guvernamentală deja producea efecte și Poliția deja descinsese în casele multor legionari, arestându-i, Generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul emitea o circulară în numele lui Codreanu. În document se cerea legionarilor să aștepte „cu calm și cu aceeași neînvinsă credință desfășurarea furtunii”, supunându-se măsurilor Justiției și – în lipsa listelor gardiste – să acorde voturile lor lui Iuliu Maniu în Ardeal, în Vechiul Regat lui George Brătianu, iar în unele județe Mareșalului Averescu.
Militanţii legionari închiși la Jilava au fost eliberaţi abia după scrutin şi după ce Partidul Naţional Liberal şi-a adjudecat victoria. Eliminând din cursa electorală al treilea partid ca pondere, liberalii au putut asuma o victorie cu 51% din voturi.
Prin satele din sudul ţării circula un cântec popular, pe o melodie îndrăgită, cu versuri ticluite ad-hoc: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în revolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deţinut politic, în anii 1990). Însă consecinţele despre care vorbeam nu au întârziat să apară. Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat fusese însoţită de frecvente brutalități ale Poliției, bătăi, torturi, chiar şi răzbunări personale. Au fost arestate, din eroare, chiar și persoane fără nici o legătură cu legionarii. Toate acestea generaseră o stare de tensiune în rândul gardiștilor. Cum spuneam mai sus, existau deja 5 morţi, iar excluderea din Parlament și din viața politică generase frustrări. Mai ales că depunerea candidaturilor era însoțită de depunerea unor garanții financiare, iar Garda de Fier pierdea astfel sume uriașe de bani, mulți dintre ei împrumutați.
Iar frustrările nu se regăseau doar în mediile legionare. Ziarele din ianuarie-februarie 1933 relatau dezbateri parlamentare aprinse, în care reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Poporului (g-ral Averescu) denunţau violenţele comise de guvernul liberal la adresa opoziţiei, în timpul campaniei electorale şi scrutinului.
Acesta a fost contextul tulbure în care trei dintre membrii fostei Gărzi de Fier – gălăţeanul Nicolae Constantinescu şi aromânii Doru Belimace şi Ion Caranica, îl vor asasina pe premierul Duca, la Sinaia, în seara de 29 decembrie 1933. Dar acesta va fi subiectului unui alt articol.
