Uniunea Europeană avertizează că doar o parte din populația blocului comunitar ar putea fi vaccinată contra COVID-19 până în 2022. Oficialii UE care au participat la o reuniune internă spun că vor asigura vaccinuri, însă acestea s-ar putea să nu fie eficiente sau să nu fie în cantitați suficiente, scrie Reuters.
„Nu vor fi suficiente doze de vaccinuri COVID-19 pentru întreaga populaţie, înainte de sfârşitul lui 2021”, le-a spus un oficial al Comisiei Europene diplomaţilor din statele membre UE, care au participat luni la o reuniune cu uşile închise, a dezvăluit o persoană care a participat la această întâlnire.
Un al doilea oficial european a confirmat pentru Reuters această declaraţie.
Uniunea Europeană numărără aproximativ 450 de milioane de persoane. Oficial, au fost asigurate peste un miliard de doze de potențiale vaccinuri împotriva COVID-19 de la trei mari producători de medicamente. În prezent, blocul comunitar negociază achiziţia în avans a unui alt miliard de doze de vaccinuri de la alţi producători, deși încă nu a fost găsit un vaccin eficient și sigur.
În luna iulie, un raport convenit de Executivul comunitar şi guvernele UE menţiona că cel puţin 40% din populaţia UE ar trebui să fie vaccinată în prima fază.
Unele state membre vor să îşi rezerve doze de vaccin pentru întreaga lor populaţie, cu obiectivul de a le distribui încă de la mijlocul lui 2021.
Însă un al treilea oficial european a apreciat că acest obiectiv îndrăzneţ ar putea fi atins numai dacă Uniunea Europeană ar ajunge la acorduri de furnizare cu cel puţin şapte producători de vaccinuri.
Până acum UE şi-a asigurat doze din vaccinurile potenţiale împotriva COVID dezvoltate de firmele AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson. De asemenea, UE poartă discuţii în acelaşi sens şi cu Moderna, Pfizer şi CureVac.