Un tribunal local din Germania „a dat undă verde” demonstrațiilor în masă ce urmează să aibă loc în această sâmbătă. Protestatarii sunt nemulțumiți de restricțiile împotriva răspândirii COVID-19, cât și de interzicerea manifestațiilor de mari dimensiuni, potrivit Reuters.
Activiștii sunt nemulțumiți de decizia Berlinului de a interzice protestele, deși Berlinul a insistat că la protestele din trecut nu au respectat distanțarea sau purtarea măștii.
Poliția a trimis în zonă pentru unul dintre protestele ce a început deja, 3.000 de polițiști pentru a controla situația. Autoritățile se tem că vor exista violențe.
Querdenken 711, una dintre mișcările din spatele protestelor, a făcut apel prin intermediul unui filmuleț pe Youtube ca protestatarii să fie pașnici și „să nu exercite violență față de forțele de ordine”.
Poliția de la protestul care a început deja nu lasă mulțimea să părăsească zona, dat fiind faptul că nu se respectă măsurile de distanțare.
Până acum, Germania a reușit să țină pandemia sub control, mai ales prin testarea riguroasă.
Vineri, cancelarul Angela Merkel a tras un semnal de alarmă că cetățenii trebuie „să țină garda sus” în lupta cu acest virus.