Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o nouă hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 14 noiembrie, a anunţat joi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, în şedinţa de Guvern.
MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ
1.Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție.
2.Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii ș iadulți, cu și fără dizabilități, precum șipentru alte categorii vulnerabile și stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
3.Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislați aîn domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.
4.Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției șia centrelor județene/al municipiului București de coordonare șiconducere a intervenției.
5.Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun ,pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății șial ministrului afacerilor interne.
6.Se menține posibilitatea izolării și carantinării în condițiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
7.Pe perioada procesului electoral (în cadrul secțiilor de votare și nu numai), se vor adopta/întreprinde următoarele măsuri și acțiuni, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu avizul Autorității Electorale Permanente, pentru secțiile de votare din țară și în condițiilestabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor externe, cu avizul Autorității Electorale Permanente pentru secțiile de votare din străinătate, astfel:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura,de către participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal -SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
b)asigurarea distanţării fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;
c)dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;
d)dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 754/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, cu modificările și completările ulterioare;
e)afişarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
f)stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea corespunzătoare a acestoracu indicatoare;
g)marcarea prin grija primarilor a locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral;
h)amplasarea pringrija primarilor, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile folosite;
i)asigurarea prin grija primarilor a personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;
j)asigurarea prin grija primarilor a termometrelor noncontact şi de către Ministerul Afacerilor Interne a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare, potrivit reglementărilor în vigoare;
k)preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;
l)accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea;
m)alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal -SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile;
n)în vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii birouluielectoral al secţiei de votare, iardupă identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura;
o)alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară;
p )se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora;
q)după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;
r)în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă;
s)echipa care transportă urna specială se va deplasa la unităţile sanitare COVID-19 şi la adresele persoanelor izolate şi carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la lit. r);t)membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;
u)membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă de alegător;
v)alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool;
w)în cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asiguratde către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat;
x)membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele acreditate vor purta mască şi mănuşi pe tot parcursul numărării voturilor şi vor menţine o distanţă de minimum 1 metru faţă de celelalte persoane;
y)numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.
8.Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitateaîn centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
9.Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportivesau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 10-28.
10.Se propune menținerea interdicției desfășurăriide reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spațiiînchise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
11.Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
12.Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
13.În condițiile pct. 11, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
14.Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
15.În condițiile pct. 14 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilorde spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localitățieste mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
16.În condițiile pct. 14organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele 14 zilea cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
17.Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoarăîn interiorul și/sau în afara lăcașurilorde cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
18.În condițiilepct. 17, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
19.Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
20.Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
21.Se propune menținerea interdicției organizăriide evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
22.Se propune menținerea interdicției organizăriide evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
23.Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire șiworkshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțatedin fonduri europene, cu participarea unuinumăr de maximum 25 de persoane în interior ș ide maximum 50de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prinordinulministrului sănătății.
25.Se propune menținerea organizării și desfășurării activitățilorspecifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafațăde minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă șirespectarea regulilor de protecțiesanitară.
26.Organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitinguluisau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
27.Se menține obligația organizării și desfășurări evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputațilordin anul 2020, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului afacerilor interne,respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toțiparticipanțiila evenimente/întruniri;
b) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiulîn care se desfășoarăevenimentele/întrunirile;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfășuratepe stradă sau din ușă în ușă;
d) afișarearegulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;
e)limitarea numărului participanțilo rla maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilordesfășurateîn spațiuînchis șia duratei acestora la maximum două ore;
f) limitarea numărului participanțilorla maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului șia sigurarea unei suprafețede minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor desfășurateîn aer liber;
g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acțiunilordesfășuratepe stradă;
h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilordin ușă în ușă;
i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acțiunii;
60.Se menține obligația ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
61.Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum șia ctivități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.
62.Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naționa lpentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științificprivind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean/al municipiului Bucureștipentru situațiide urgență. Măsurile se stabilesc pentru unitățileadministrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștereal persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
63.Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
64.Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
65.Se menține obligația ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se desfășoarenumai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
66.Se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.
67.Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.
68.Se propune menținerea suspendării activității pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice.
69.Prin excepţie de la prevederile pct. 68 se permite activitatea pieţelor agroalimentare,inclusiv a piețelor volantece pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
70.Se propune menținerea obligaţiei de organizare aprogramului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatoriila care specificul activității permite această desfășurare a muncii.
71.În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se propune menținerea obligaţieide organizare a programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
72.Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
73.Direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
74.Calculul zilnic prevăzut la pct. 72 se realizează prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelorşi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 1600. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate.
75.La stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele,internateleși din spitale.