Directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, face apel la responsabilitatea individuală, declarănd ca mai există un singur loc liber la terapie intensivă, potrivit știrilor Digi 24.
„Este atât de important să conștientizăm că de acțiunile noastre depinde ce se întâmplă la nivel național. Vorbeam ieri la spital, fiind de gardă, cu un pacient tânăr, cadru militar, care are o condiție fizică deosebită, nu are comorbidități și cu toate astea a făcut o formă medie-severă de pneumonie COVID. El a spus că ar fi interesant ca toți care neagă existența bolii și a pacienților să vină ca să îl vadă cât de greu respiră, cât se luptă. Aș face un apel către oameni, altfel luăm în derâdere suferința pacienților, munca personalului medical și tot ce am construit împreună. Cât nu înțelegem că măsurile simple de protecție ne ajută să prevenim creșterea numărului de îmbolnăviri, cu siguranță numărul de cazuri este așteptat să crească. Este o transmitere comunitară. Vedem aglomerări de oameni, ei nu respectă minima distanțare socială și nu respectă purtarea măștii. Este senzația de chibrit aruncat într-o căpiță cu fân, care prinde teren când lucrurile de contenție lipsesc”, a declarat medicul Andreea Moldovan.
Totodată, medicul a tras un semnal de alarmă și pe Facebook, legat de cauza accelerată a creșterii numărului de infectări.
De asemenea, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași a afirmat:
„Am relaxat puțin lucrurile, ca să spun așa, pentru că prin noul ordin de ministru am putut să facem un număr mare de externări. În acest weekend am plecat cu un număr mai mare de paturi libere și am funcționat mai lejer. Vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare pentru că, din nou, la terapie intensivă funcționăm la parametri maximi. Nu ține seama această boală nici de vârstă și nici de prezența sau nu a bolilor asociate. La terapie intensivă mai avem un pat liber și în ultimele 10 zile cam așa am funcționat, cu sau fără un pat liber. Avem o soluție de rezervă, la Spitalul de Neurochirurgie este un compartiment special de 16 paturi”.