Românii care merg în Marea Britanie trebuie să stea în izolare 14 zile

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, vineri, că partea britanică a informat pe canale diplomatice că pentru cetățenii români se mențin restricțiile la frontiere. Astfel, românii care merg în Marea Britanie sunt obligați să stea în izolare 14 zile.

„Urmare anunțului autorităților britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricțiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19, MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunțului public, faptul că, momentan, pentru cetățenii români se mențin restricțiile existente la frontierele Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată într-un comunicat al MAE.

 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 33 privind stabilirea noilor criterii de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.

Criteriul pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară, potrivit www.insp.gov.ro.

Articolul precedentLiga 1: Gaz Metan Mediaș vs CSU Craiova 1-2 / Vis de titlu în Bănie / Oltenii, pe primul loc
Articolul următorMAE: Spaţiile de cazare de la ferma de sparanghel din Austria, închise de autorităţi