Restricții pentru românii care sosesc în Lituania. La intrarea în țară aceștia vor prezenta un test COVID cu rezultat negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte. În plus, românii vor fi obligați să se autoizoleze 14 zile- scrie într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
Lituania a revizuit, începând cu 17 august, condiţiile de intrare în această țară pentru cetăţenii şi rezidenţii permanenţi ai statelor Uniunii Europene, Spaţiului Economic European, precum şi din Confederaţia Elveţiană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
„Conform acestei noi decizii, România este plasată în categoria statelor unde rata de infectare depăşeşte valoarea de 25 cazuri/ 100.000 de locuitori. Astfel, persoanele care sosesc în Republica Lituania provenind din această categorie de state trebuie să prezinte un test negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat în statul de plecare, cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Lituania şi să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile”, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Totodată, persoanele care sosesc în Republica Lituania din străinătate, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să se înregistreze la Centrul Naţional de Sănătate Publică din Republica Lituania înainte de intrarea în ţară. Persoanele care folosesc mijloace de transport rutier/ feroviar trebuie să îndeplinească această procedură în termen de 12 ore de la sosire, informează MAE.
Măsurile anunţate de autorităţile Republicii Lituania nu se aplică persoanelor care tranzitează teritoriul acestui stat pentru întoarcerea în ţara de reşedinţă, precum şi altor categorii specifice de persoane, potrivit informaţiilor disponibile pe pagina web a Ministerului de Externe al Republicii Lituania.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Vilnius: +370 (5) 2310552, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +370 68573238.
De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51919, https://vilnius.mae.ro/ şi www.mae.ro.