Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1.565 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire. Numărul raportat joi este a patra cea mai mare raportare de cazuri noi, de la începutul pandemiei.
La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.149 de persoane. Alte 72.658 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 663.558 de teste. În ultimele 24 de ore au fost făcute 12.555 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 393 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 140.175 de lei.