Procurorul dosarului Matei Balș: Se pare că au fost două explozii ale tuburilor de oxigen

Procurorul de caz, Alexandru Anghel, a anunțat că potrivit primelor date, se pare că în interior a fost un incendiu urmat de două explozii. Până în prezent au fost audiate cinci persoane, iar ancheta va ține câteva zile.

Procurorul de caz, Alexandru Anghel, a anunțat că se fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă. El a explicat că potrivit primelor date, se pare că în interiorul spitalului Matei Balș a fost un incendiu urmat de două explozii.

„Am efectuat cercetarea la fața locului, au fost ridicate cele patru cadavre, mâine se vor face necropsiile. Au fost cooptați specialiști de INSEMEX Petroșani pentru a ne lămuri despre împrejurările producerii incendiului. Cercetarea nu se poate termina într-o zi, a fost o prima evaluare, mâine reluam. Se pare că au fost două explozii ale tuburilor de oxigen, se pare că a fost un incendiu și apoi au fost două exploziii”, a explicat procurorul de caz, Alexandru Anghel.

Procurorul a mai spus că ancheta va continua cel puțin câteva zile și că vor fi folosite imagini de la camerele de supraveghere din spital și documente, potrivit Mediafax.

Articolul precedentBruxelles-ul autorizează vaccinul AstraZeneca, al treilea în UE
Articolul următorProtest în fața Spitalului Matei Balș. Participanții cer demisiile lui Iohannis și Arafat