Prima tranșă de vaccin Moderna a ajuns în România

Prima tranșă, de 14.000 de doze de vaccin Moderna, a intrat în România, marți seară, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 2, anunță platforma RO Vaccinare.

Dozele vor ajunge miercuri dimineață la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale și de vaccinare.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vacinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%, potrivit Mediafax.

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager.

Articolul precedentVIDEO Violențele din Congres: Fiul unui cunoscut judecător a fost arestat la New York
Articolul următorDonald Trump interzis și pe Youtube, după Facebook, Instagram și Twitter