Tratamentul cu plasmă, cu rată mare de succes în cazul pacienților cu COVID-19 în stare gravă, este aplicat și în România.
Medicii și cercetătorii au tot bâjbâit după tratamente, de la paracetamol la controversata hidroxyclorochină, și cel puțin deocamdată au găsit o soluție care funcționează bine în cazul pacienților critici: plasma covalescentă, preluată de la bolnavi care au învins.
Cei mai slabi, doborâți de Sars-Cov 2, sunt ajutați de cei mai puternici, care au reușit să învingă COVID-19.
De la finalul lui aprilie, tratamentul se aplică și în România. De cele mai multe ori cu succes.
PressHUB a făcut un tur al țării să afle cine sunt românii care au înțeles să-și ajute asemenii. Iată-le mai jos poveștile.
Dr. Cristian Onia, chirurg la Spitalul Județean de Urgență Focșani, nu știe cum s-a întâlnit cu coronavirusul.
„Este foarte greu de spus cum m-am infectat, cel mai probabil din spital. În perioada respectivă, erau toate restricțiile de circulație valabile, chiar nu am circulat. Cel mai probabil, din spital. Îmi este foarte greu să precizez momentul sau locul. Cert este că m-am infectat”, ne-a povestit Cristian Onia.
Chirurgul a fost norocos, a avut o formă ușoară a bolii. Trupul i-a rezistat, însă cu mintea lucrurile sunt întotdeauna mai grele.
„A fost destul de simplu din punct de vedere fizic. Mai complicat a fost din punct de vedere psihologic. Nici nu vreau să rememorez acele momente, ceea ce este cert este că eram față în față cu necunoscutul, nu știam cum să reacționez, nu știam care sunt consecințele. Se vorbeau atunci de fel și fel de forme ale acestei boli, unele foarte grave.
De asemenea, toate studiile pe care le-am citit în perioada respectivă duceau la o concluzie destul de ciudată, în sensul că toate spuneau că nu sunt cunoscute toate fețele acestei boli, deci ne puteam aștepta la orice.
Vă dați seama, chiar și pentru mine ca medic, a fost ciudat să mă analizez din toate punctele de vedere: fac, nu fac temperatură, îmi scade, nu-mi scade saturația, fel și fel de lucruri de genul acesta”, a relatat chirurgul de la Focșani.
vezi mai multe povești pe pressHUB