O pacientă în vârstă de 55 de ani infectată cu coronavirus și internată în Spitalul Județean de Urgență din Bistrița-Năsăud s-a sinucis într-o baie aflată la etajul al patrulea al unității sanitare, transmite într-un comunicat citat de Agerpres spitalul.
„Un eveniment nefericit s-a petrecut în această dimineaţă la Secţia Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. O pacientă în vârstă de 55 de ani din Beclean, internată în salonul nr. 30 al secţiei, de la etajul 4 al unităţii, s-a sinucis astă-noapte în grupul sanitar din salon. Femeia a fost internată în data de 23 noiembrie cu o formă medie de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în Secţia Boli Infecţioase, evoluţia stării sale de sănătate pe parcursul spitalizării fiind uşor ameliorată, în contextul administrării medicaţiei antivirale, antibiotice, antiinflamatoare şi simptomatice, neexistând indicii că pacienta ar avea probleme din sfera psihiatrică”, se menţionează în comunicat.
Pacienta a fost găsită de către infirmiere, în jurul orei 4,00, în stare de inconştienţă, iar medicii care au intervenit nu au reuşit să o resusciteze. Corpul femeii prezenta două plăgi înjunghiate, una latero-cervicală dreapta şi una în hemitoracele stâng, în zona submamară.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care a survenit decesul femeii, în cauză fiind dispusă necropsia.