Orban anunță că vor fi mai multe paturi la secția ATI a Institutului Matei Balș

Premierul Ludovic Orban anunță mai multe paturi de terapie intensivă la institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

„La Bucureşti, ştiţi foarte bine că ne-am mobilizat. Mulţumesc încă o dată Asociaţiei ‘Dăruieşte viaţă’ pentru investiţia făcută la Elias, ne-am mobilizat şi am reuşit să operaţionalizăm paturile de la terapie intensivă de la ‘Elias’. De asemenea, vom creşte numărul de paturi la ‘Matei Balş’. În acest sens am avut o discuţie şi cu directorul Spitalului Universitar, domnul doctor Cîrstoiu, ca să pună la dispoziţie specialişti ATI, medici anestezişti, asistente medicale, pentru a putea pune în funcţiune paturile care există, sunt dotate cu tot ce trebuie, e nevoie doar de specialişti. De asemenea, ştiţi foarte bine că am luat decizia ca Spitalul Witting să devină spital COVID. În Spitalul Witting există în curs de amenajare 12 locuri la terapie intensivă. Şi aici vom creşte numărul de locuri de terapie intensivă”, a arătat premierul într-o declaraţie acordată presei.

Se fac demersuri pentru a crește capacitatea de la ATI și în Brașov, Cluj sau Iași- mai afirmă Orban.

„La Braşov, de exemplu, s-a făcut un spital modular similar proiectului de la ‘Elias’, lângă Spitalul Judeţean, care urmează să fie pus în funcţiune săptămâna asta sau săptămâna viitoare, care, de asemenea, va asigura un număr de cel puţin 14 locuri suplimentare de terapie intensivă. La Cluj s-a crescut capacitatea de tratare, la Iaşi suntem pregătiţi cu creşterea capacităţii de tratare în terapie intensivă. Gândiţi-vă că numărul de locuri în terapie intensivă existent astăzi este în jur de o mie. Va creşte în continuare acest număr de locuri din terapie intensivă. Nu a fost niciodată atinsă capacitatea: şi astăzi avem mai puţin de 500, 490 şi ceva de persoane, de români care sunt trataţi în secţiile de terapie intensivă, ceea ce înseamnă utilizarea la jumătate a capacităţii”, a spus el.

Numărul de locuri în spitalele COVID va fi mărit și pentru pacienții care nu au nevoie de terapie intensivă.

„Primăria Capitalei, prin ‘Victor Babeş’, a amenajat un spaţiu în Pipera, care am înţeles din declaraţiile făcute că urmează să fie pus în funcţiune. De asemenea, cu contribuţia unui grup de firme (…), a fost amenajat spaţiul de pe Chitila pentru a suplimenta posibilitatea de a trata, cu caracter de secţie externă a spitalelor. De asemenea, am solicitat creşterea numărului de paturi pentru tratare. Aici ştiţi foarte bine că am criticat la vremea respectivă faptul că Spitalul Colentina nu a fost păstrat în integralitate spital COVID. Sperăm ca aceste măsuri să ne permită capacitatea de a-i evalua medical în perioada de 48 de ore, în cadrul spitalelor, pe pacienţii care sunt diagnosticaţi pozitiv”, a explicat premierul .

Articolul precedentIohannis atacă la CCR legea care prevede că Parlamentul va stabili data alegerilor parlamentare, și nu Guvernul
Articolul următorPreot sancționat după ce a cerut bani de înmormântare