Imunitatea colectivă împotriva Covid-19 nu va fi atinsă anul acesta, deși vaccinurile au început să fie distribuite în multe țări, a avertizat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP.
„Nu vom obține (…) imunitate colectivă în 2021”, a declarat ofițerul științific al OMS, Soumya Swaminathan în timpul unei conferințe la Geneva, subliniind importanța continuării aplicării măsurilor de protecție precum distanțarea fizică, spălarea mâinilor și purtarea unei măști pentru a controla pandemia.