A fost confirmată infecția cu COVID-19 a mai multor cetățeni români din localitatea Magdeburg, Germania. Ministerul Afacerilor Externe precizează că, până la acest moment, au fost confirmate 100 de cazuri de infectare în rândul cetățenilor români.
De asemenea, autoritățile locale au instituit carantina pentru 19 imobile în care locuiesc 523 de persoane, respectarea acesteia fiind supravegheată de către echipaje de poliție.
În acest context, a fost stabilit un sistem de aprovizionare cu alimente și produse de strictă necesitate, iar începând de ieri, a fost instituită o linie telefonică specială la care persoanele afectate pot obține informații cu privire la reglementările specifice carantinei și pot solicita furnizarea de alimente sau alte produse necesare. Informațiile sunt asigurate atât în limba germană, cât și în limba română.
De asemenea, MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistență consulară cu privire la situația menționată.
Ambasada României la Berlin continuă dialogul pe această temă cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.