Spitalele de boli infecțioase vor avea aparatura necesară pentru a diferenția gripa de COVID, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la televiziunea Digi24. Întrebat de ordinul prin care unităţile de primiri urgenţe sunt obligate să primească toţi pacienţii, Tătaru spune că erau plimbaţi prea mult cu ambulanţa între spitale.
Nelu Tătaru a fost întrebat dacă există un test care poate diferenția gripa de COVID.
„Da! În acest moment avem și aceste aparate, am avut discuții cu secțiile de boli infecțioase pentru achiziționarea testelor și aparatelor care detectează în același timp și gripă și covid, pentru a putea dirija separat acești bolnavi către zonele de tratament”- a răspuns ministrul.
– Dacă acum are un pacient cu gripă, medicul vede dacă e gripă sau covid?
„Există în strategia noastră de dialog și evaluarea triajului se va face pe acest prinicpiu și protocol. După cum știți, în ultima perioadă, în urma infectărilor cu SARS-CoV-2, au fost aglomerații la UPU, astfel că ambulanțele așteptau sau erau dirijate către alte Unități Primire Urgențe. Merg pe principiul că orice pacient are dreptul măcar la un triaj. În momentul în care ne-am hotărât să între în acea UPU, este pentru a face măcar minimă evaluare, covid sau altceva. Am urmărit ca barometru prezența în UPU, ca să nu încărcăm se va face acel test rapid, evaluare și vor merge către un spital covid sau celelelalte. Dar orice pacient trebuie să aibă dreptul la un consult, nu să fie plimbat cu ambulanța. Voi milita ca un pacient să nu stea într-o ambulanță, ci să stea în UPU 2-3 ore pentru evaluare și apoi dirijat în funcție de afecțiunea sa”- mai afirmă Nelu Tătaru.