Livrarea vaccinurilor anti-COVID, cea mai mare provocare a transportatorilor văzută vreodată

Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) susține că livrarea în toată planeta a noilor vaccinuri anti-COVID va fi cea mai mare provocare cu care s-au confruntat transportatorii vreodată, scrie BBC

IATA susține că va fi nevoie de echivalentul a 8.000 de Boeing 747s pentru a fi livrate noile vaccinuri anti-COVID.

Nu există încă vaccinul Covid-19, dar IATA lucrează deja cu companiile aeriene, aeroporturile, organismele de sănătate globale și firmele de medicamente la un plan global de transport aerian.

Programul de distribuție presupune că este necesară o singură doză per persoană, altfel, nevoia de avioane cargo s-ar dubla.

„Livrarea în condiții de siguranță a vaccinurilor Covid-19 va fi misiunea secolului pentru industria globală a mărfurilor aeriene. Dar nu se va întâmpla fără o planificare atentă în avans. Iar timpul pentru asta este acum”, a declarat directorul executiv al IATA, Alexandre de Juniac.

În timp ce companiile aeriene și-au concentrat atenția asupra livrării de mărfuri în timpul pandemiei și penuriei de zboruri de pasageri, transportul de vaccinuri este mult mai complex.

Nu toate avioanele sunt potrivite pentru transportul vaccinurilor, deoarece au nevoie de un interval tipic de temperatură între 2 și 8 grade celsius pentru transportul de medicamente. Unele vaccinuri pot necesita temperaturi de îngheț, ceea ce ar exclude mai multe aeronave.

Zborurile către anumite părți ale lumii, inclusiv unele zone din Asia de Sud-Est, vor fi critice, deoarece acestea nu dispun de capacități de producere a vaccinurilor, a adăugat el.

Mai mult, IATA susține că distribuirea unui vaccin în Africa ar fi „imposibilă” în acest moment, având în vedere lipsa capacității de încărcare, dimensiunea regiunii și complexitatea punctelor de trecere a frontierei.

Articolul precedentNouă invenție: Mască pe bază de baterii pentru a combate coronavirusul și a ajuta purtătorii de ochelari
Articolul următorIncendiu în portul din Beirut la o lună după explozia devastatoare