Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație după ce a avut o discuție la sediul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) din București. Iohannis a făcut și câteva recomandări, printre care faptul că masca ar trebui purtată ori de câte ori ieșim din casă, cât și faptul că unele evenimente trebuie restricționate.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
- Am făcut vizita la INSP, instituție despre care se vorbește foarte mult în ultimele zile.
- Am găsit o instituție cu oameni foarte competenți și dedicați care fac tot ce pot în aceste condiții de pandemie.”
- Am apreciat munca și proiectele pe care le derulează aceștia în acest moment.
- Am discutat destul de mult despre pandemie și mi-au prezentat viziunea lor despre aceasta.
- Dacă vrem să avem o viață apropiată de normalitate, trebuie să respectăm anumite reguli
- Unde incidența pandemiei este mai mare, trebuie introduse anumite restricții specifice.
- Descentralizarea restricțiilor este un lucru bun, dar se va lucra la o metodologie care să permită luarea unor decizii mai coerente și corecte.
- În acest fel vom putea lua măsurile potrivite și vom putea evita să luăm măsuri mai dure.
- Specialiștii sunt de părere că masca este extrem de utilă dacă vrem să ne protejăm. Eu recomand purtarea măștii tot timpul când ieșim din casă.
- Nu intenționez să reintroduc starea de urgență în această etapă.
- Am văzut prea multe întâlniri cu substrat pozitiv, nunți botezuri etc. care trebuie restricționate de specialiști.