Prefecții să le comunice oamenilor ce se întâmplă, dar să nu devină „sursă de știri panicarde- spune președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a participat la o videoconferinţă cu prefecţii pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
„Aceste măsuri, care au fost stabilite și sunt în vigoare de la începutul acestei săptămâni, sunt măsuri care trebuie implementate ferm, corect, clar, și explicate. Mă aștept de la dumneavoastră, cei din Prefectură, cei din Poliție, Jandarmerie, să fiți foarte fermi. Să fiți foarte fermi, fiindcă aici nu este vorba de niște măsuri politice, ca să arătăm că știm ce vrem să facem. Aici este vorba de măsuri absolut necesare de sănătate publică și în joc este viața multor români.
Așadar, fermitate, claritate, până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate.
Știu că nu sunt măsuri populare. E ușor de înțeles că nimeni nu-i fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala se va desfășura on-line, dar aceste măsuri au fost discutate cu specialiștii, cu experții, și toată lumea a fost convinsă că fără aceste măsuri nu putem să mergem mai departe.
Aştept de la dumneavoastră, de la toţi, fermitate, claritate, implicare totală şi o bună comunicare publică. Comunicaţi măsurile, comunicaţi ce se întâmplă, însă să nu deveniţi sursă de ştiri panicarde. Ar fi o eroare fundamentală”, a spus Iohannis la videoconferinţa cu prefecţii.
El a subliniat că noile măsuri luate în plan naţional sunt „bine gândite, corecte şi se aşteaptă la rezultate peste două, maximum trei săptămâni”.