Silviu Cârligeanu a fost infectat cu noul coronavirus împreună cu iubita sa și a hotărât să posteze pe profilul de Facebook personal un jurnal în care povestește experiența proprie în vindecarea de COVID-19. Siviu povestește cum a pierdut 5.5 kilograme și faptul că și-a pierdut gustul și mirosul, dar și că instituțiile statului l-au ignorat și s-a testat și tratat pe cont propriu.
Silviu Cârligeanu a făcut o formă ușoară a virusului și a decis că este mai bine să se izoleze în casă, în cameră diferită față de iubita lui. A ales să facă asta după ce fost tratat fără respect de către autorități, stabilind să sune la urgențe doar dacă starea sa se va agrava.
Fragmente din Jurnalul unui pacient cu COVID-19
„În primele luni de carantină am tratat situația FOARTE SERIOS. Am fost întotdeauna conștient că virusul exista, doar că pe măsură ce a trecut timpul aveam tot mai multe îndoieli asupra cifrelor. Începusem să cred că sunt exagerate (1) că să bage frica în cei care nu se protejau deloc, (2) ca sa prelungească stările de alertă și urgenta pentru a fura mai mult prin atribuirea directă a contractelor, (3) ca sa poată obține Iohannis bani mai multi de la UE, (4) ca să fim ușor de convins în privința vaccinului, (5) din cauza volumului exagerat de mare de știri negative prezentate de media, (6) din cauză că nimeni din jurul meu nu cunoștea pe nimeni care sa fi fost infectat (acum mă sună zilnic câte o persoană să-mi spună că știe încă 1-3 persoane infectate).
Și uite asa, desi continuam sa port sprayul cu alcool sanitar peste tot cu mine, sa dezinfectez banii scosi de la bancomat, restul de la magazin, produsele comandate, cutiile de pizza sau pungile cu mancare comandata (!!!), mainile DE FIECARE DATA cand atingeam suprafete atinse de alte persoane, etc si imi stergeam disciplinat de fiecare data talpile papucilor de presul imbibat cu clor inainte sa intru in casa ori la birou, desi am purtat masca si am solicitat (uneori si certat) altora in magazine si farmacii sa isi poarte masca pe fata, nu sub barba, am inceput sa ma relaxez si sa incep sa-mi permit intalniri cu diversi prieteni, amici, rude.
Apoi am inceput niste cursuri la care am participat aprox. 12 persoane intr-o incapere mica (16mp) in care nu purta NIMENI masca (recunosc ca atunci am avut putine emotii), sa calatoresc cu taxiul si trenul (desi in carantina jurasem ca nu voi mai folosi taxi/bus/tren), sa vizitez prieteni, s.a.m.d si sesizand ca inca nu m-am infectat, am devenit tot mai convins ca virusul e departe de mine. Chiar am zis cuiva intr-o zi: “La cat am mers cu trenul si taxiul in perioada asta, daca era atat de periculos sigur ma infectam pana acum.”.
Apoi a venit un weekend in care trebuia sa ma intalnesc alaturi de prietena, mama si bunica mea cu o persoana foarte apropiata noua pe care o vedem de 2-3 ori pe an (o voi mentiona mai departe cu initialele MB).
A doua zi, calatorind impreuna cu masina, l-am auzit pe MB cum tusea. O data, de doua ori, de trei ori. Deschidem subiectul. MB spune ca a iesit din dus si a calatorit spre noi cu o zi inainte timp de 5 ore cu aerul conditionat pornit. Ne linistim.
In urmatoarea noapte eu si prietena mea am avut un somn ciudat, odihnitor dar cu niste cosmaruri foarte urate si realiste (care nu pot fi considerate simptome).
Dupa 5 zile se sparge gasca si merge fiecare la casa lui.
Urmatoarea zi, prima cu simptome: Dimineata ma trezesc cu o jena in gat. Dau vina pe berea rece din seara precedenta. In paralel, prietena mea are o stare de oboseala, slabiciune, iar bunica mea usturimi in gat (despre care am aflat cateva zile mai tarziu).
Plecam la birou, pe drum incepem sa analizam situatia, dar simptomele sunt “cam mici” ca sa fie Covid-19. Impartind incaperea cu colegul meu, decid totusi sa port masca toata ziua “pentru orice eventualitate” (gest care l-a salvat pe el si probabil si pe familia lui).
Ziua 2 cu simptome: Ma trezesc cu aceeasi jena in gat, dar stare generala si mai proasta, nu aveam niciun chef sa merg la birou.
Prietena mea se trezeste tot cu stare de oboseala, de data asta mult mai accentuata, tuse, dureri de cap si musculare. Pe drum spre birou decidem impreuna sa-l trimitem pe colegul nostru sa lucreze de acasa. Incepem sa ne gandim la teste si ne programam.
In drum spre casa (evident, cu masti si pe jos, fara taxi/bus) ne intalnim cu un amic cu care ma vad rar si cu drag. Pastrez distanta (2m) si ii spun “Emi, scuze, nu dam mana, vorbim de la distanta, avem niste simptome ciudate si pentru orice eventualitate…”.
Schimbam cateva cuvinte (l-am simtit sceptic, dar asa erau toti cei apropiati in acele zile) si apoi ne despartim. L-am salvat si probabil nu doar pe el, ci am oprit un potential intreg lant al infectarilor. Masca + distanta. Dupa 18 zile nu are simptome.
Ziua 3: Luam laptopurile cu noi ca sa putem lucra de acasa, ne testam, iar apoi ne autoizolam. In aceeasi zi, seara, incep sa am stari subfebrile, max. 38 grade (nu am depasit niciodata, dar chiar si asa dupa 12 zile te epuizeaza). Incep sa iau antitermice (paracetamol, aspirina). Prietena mea are o stare fizica proasta, dureri musculare, tuse, dureri de cap si de ochi.
Ziua 4: Nimic nou, aceleasi simptome. Ma fortez, incerc sa nu cad prada bolii, imi continui exercitiile zilnice pentru spate, incerc sa lucrez ceva la laptop, dar greu. Temperatura ma baga intr-o stare proasta. Prietena mea are aceleasi simptome, mai putin durerile de cap si ochi.
Ziua 5: De stres, in asteptarea rezultatelor, ne comandam prin Glovo ceva de la KFC. “Cartofii n-au sare”. Pun sare. Degeaba. Mai pun sare. Incepe sa usture cumva pe gat, dar tot n-aveau gust si nici sarea nu se simtea. “Hmm, oare ne pierdem gustul? N-ai treaba, asa sunt cartofii la KFC”. Incepe tusea, nu foarte agresiva, dar cu junghiuri si usturimi profunde in piept.
Prietena mea are o stare generala mai buna si incepe sa realizeze ca isi pierde gustul.
Seara era deadline pentru primirea rezultatelor, devenim tot mai nerabdatori, desi cumva eram convinsi ca avem SARS-CoV-2, dar totusi speram ca poate avem unul dintre ceilalti 200 de virusi si e doar o coincidenta.
Nu mai am rabdare si sun dupa-amiaza la clinica. “Da domnul Carligeanu, le-am gasit, dar sa stiti ca sunt pozitive.”.
Nod in gat, blocaj fizic si mental. Primesc rezultatele pe email, citesc si vad “SARS-CoV-2: DETECTAT”.
Bun. Panica. Sun repede si anunt membrii familiei si toti contactii. Sun la DSP: “Da, pai pana nu trimite clinica privata rezultatele dvs. la noi nu putem incepe ancheta epidemiologica.”. Zic “OK, dar noi ce putem face ca sa nu murim?”. “Nu stiu, sunati la Spital”. In niciun caz domnul nu parea stresat, epuizat, depasit de treaba, din contra, era foarte relaxat (ulterior am aflat si ca DSP are program cu publicul prin telefon doar luni-vineri intre 9:00-15:00).
Sun la Spital, doamna tipa la mine ca de unde sa stie ea. Cer legatura la Urgente, iar acolo mi se transmite ca daca sunt confirmat nu am ce cauta la ei, doar la Boli Infectioase. Sun iar la Spital si cer legatura la Boli Infectioase. “Nu se poate, e taiat cablul”.
In acel moment am realizat ca suntem pe cont propriu si avem de ales, (1) sunam la 112 sau (2) ne tratam acasa. Eram 50-50. Riscurile erau majore in ambele cazuri.
Varianta 1: daca ma internam (nu erau locuri la SJU Bacau, dar nu stiam in acel moment) poate aveam o sansa sa fiu scanat la un Computer Tomograf ca sa vad gradul de afectare al plamanilor (inclusiv asimptomaticii pot avea plamanii afectati in mare masura), dar as fi riscat sa ma expun unor cantitati mai mari de virus din Spital, unor bacterii nosocomiale sau unor tratamente prea agresive si ineficiente formelor medii (parerea mea) precum Kaletra, Remdesivir, etc care iti pot lasa sechele mai mari decat virusul in sine.
Varianta 2: mă tratez acasă și doar dacă se agravează sun la 112, dar totodată foarte multi medici spuneau ca ești mai ușor de salvat dacă mergi de la început, decât dacă te prezinți când ai simptome severe.
O sun pe mama, îi explic variantele. “Mama, tu m-ai născut, zi-mi ce simți în sufletul tău că e mai bine pentru mine acum?”. Mama optează pentru varianta 2, acasă. Balanța se înclină la 60-40, iar pe măsură ce aflu din diverse surse ca aș putea fi direcționat la un spital din Buhuși sau Bârlad, deja se face 70-30 și iau decizia sa îmi asum varianta 2 cu toate riscurile.
Încep să-mi simt nasul extrem de uscat, începe sa usture. Fiecare respirație îmi crea disconfort.
În aceeași zi, eu și prietena mea decidem sa ne izolăm în camere diferite.”
Experienta mea cu SARS-CoV-2In primele luni de carantina am tratat situatia FOARTE SERIOS. Am fost intotdeauna…
Publicată de Silviu Cârligeanu pe Joi, 6 august 2020
