Italia va impune un nou set de restricții la nivel național până miercuri, inclusiv pe timp de noapte, închiderea magazinelor și limitări ale călătoriilor în țară, dar nu va exista un blocaj complet, potrivit Politico.
Premierul Giuseppe Conte a subliniat noile măsuri – ale căror detalii sunt încă în discuție – în cursul unei audieri parlamentare, luni.
Acestea vor include închiderea centrelor comerciale la sfârșit de săptămână, înjumătățirea numărului de locuri ocupate în transportul public, limitarea circulației în cele mai infectate regiuni și impunerea învățământului la distanță în școlile secundare.
Conte nu a menționat un lockdown la nivel național – care, potrivit presei locale, ar fi trebuit să facă parte din noul pachet de restricții -, dar a făcut referire la „restricționarea circulației persoanelor noaptea”.
De asemenea, vor exista restricții mai dure și specifice pentru regiunile în care rata de infecție este cea mai mare. Conte nu a furnizat detalii cu privire la aceste măsuri regionale, dar a spus că acestea vor fi adaptate constant în funcție de rata infecției.
Conte a insistat asupra necesității unei abordări mai flexibile decât a unui blocaj la nivel național.
„Dacă ar fi să repropunăm astăzi un regim restrictiv generalizat, … am obține un dublu efect negativ”, a spus el. Potrivit Conte, restricțiile la nivel național ar fi insuficiente pentru zonele cele mai afectate și prea severe în regiunile mai puțîn afectate.
În urma protestelor împotriva închiderii barurilor și restaurantelor săptămâna trecută, premierul a subliniat că „nu poate exista nicio dilemă între protejarea sănătății și apărarea economiei noastre”. Cu cât infecțiile scad mai repede, cu atât afacerile se vor redeschide mai repede, a explicat el.