După ce INSP a anunțat astăzi că Spania a intrat în „zona galbenă” iar și a declarat că cei veniți din această țară vor fi nevoiți să stea în izolare, guvernul a revenit asupra deciziei, anulând-o. În consecință, măsura intrării în carantină a fost ridicată, transmite Digi24.
În continuare călătorilor români nu le este impusă nicio restricție pentru călătoria în Spania, cu excepția completării unui formular online privind starea de sănătate și indicarea locului unde vor putea fi găsiți pe perioada șederii.
Spania este una dintre țările cel mai afectate de coronavirus, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 361.442 dintre care 28.503 s-au soldat cu decesul pacienților.