După două luni de carantină, respectată mai mult sau mai puțin, restricțiile s-au relaxat ușor începând de vineri, 15 mai. Fotoreporterii .news au fost pe teren și au suprins imagini din trafic, parcuri, locuri de joacă, muzee și biserici. Chiar dacă autoritatățile se așteptau la un val de oameni în parcuri și pe străzi, lucrurile nu au stat deloc așa. Teama sau vremea rea au lăsat parcurile goale. În schimb, traficul auto a fost unul intens.
Cu mască medicală sau fără? Aceasta a fost grija autorităților. Ei bine, bucureștenii ieșiți în parcuri nu au prea purtat mască de protecție motivând că s-au săturat să stea în case și vor să respire aer curat, asigurând totodată că respectă distanțarea socială.