Numărul angajaţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt infectaţi cu noul coronavirus a ajuns la 15, după ce joi a fost confirmată infecţia cu SARS-CoV-2 la alţi doi angajaţi ai instituţiei, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Olt, remis joi AGERPRES.
Prefectura Olt a mai informat că a solicitat Ministerului Sănătăţii efectuarea unui control privind modul de gestionare a activităţii la SAJ Olt în contextul epidemiei de COVID-19.
Primul caz de infectare cu noul coronavirus la un angajat al Ambulanţei Olt a fost confirmat pe 18 mai la o asistentă în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în judeţul Argeş, care venea la serviciu cu trenul sau alte mijloace de transport călători. Pe 20 mai a fost confirmată infectarea a încă 12 angajaţi ai SAJ Olt şi joi au fost confirmate încă două cazuri de COVID-19 la aceeaşi instituţie. Până acum au fost testaţi 50 dintre angajaţii SAJ Olt.
Angajaţii SAJ Olt testaţi pozitiv pentru noul coronavirus au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi au stare generală bună, mai precizează sursa citată.