Filipinez amendat cu 3.500 de dolari pentru că nu a respectat carantina timp de 8 secunde

Autoritățile taiwaneze au amendat un cetățean cu 3.500 de dolari pentru că a ieșit din carantină pentru 8 secunde, potrivit CNN

Filipinezul este un migrant care lucrează în Taiwan, fiind carantinat într-un hotel din Kaohsiung.

Acesta a fost surprins de camerele de filmat din hotel cum a ieșit din cameră, moment în care staff-ul hotelului a contactat Departamentul de Sănătate. Departamentul l-a amendat prompt.

Conform regulilor de carantină din Taiwan, oamenii nu au voie să părăsească camerele, indiferent cât timp. Persoanele aflate în carantină nu ar trebui să creadă că nu vor fi amendate pentru părăsirea camerei de hotel, a declarat Departamentul Sănătății.

În Kaohsiung, sunt 56 de hoteluri în care sunt carantinați oamenii, cu aproape 3.000 de locuri disponibile. Cu toate acestea, Taiwanul nu a avut impusă carantinarea în masă și nu a restricționat libertățile. Autoritățile s-au concentrat pe investirea în testarea în masă și depistarea rapidă a noilor infectați.

Insula cu 23 de milioane de locuitori a raportat doar 716 cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei, conform Universității Johns Hopkins.

 

Articolul precedentPrimul atentat cu bombă din istoria României. Cum au aruncat comuniștii Senatul în aer
Articolul următorJaponia va folosi inteligența artificială pentru a crește natalitatea