Emilian Imbri, managerul spitalului de boli infecțioase „Dr. Victor Babeș” din București, a declarat la Digi24 că este posibil ca personalul medical să se fi grăbit spunând că COVID-19 afectează în mai mare măsură persoanele înaintate în vârstă.
„Să recunoaștem că poate și noi ne-am grăbit spunând că boala atacă doar persoanele în vârstă”, susține Emilian Imbri.
„Trebuie să recunoaștem când greșim pentru ca nu ne pierdem diploma”, a adăugat managerul spitalului de boli infecțioase „Dr. Victor Babeș”.
„Poate ca uneori ne grăbim, mai inducem și lumea în eroare”, dezvăluie Imbri. El este de părere că mulți tineri s-au încrezut în spusele angajaților din sistemul sanitar, fiind convinși că ei nu pot să fie afectați de noul coronavirus.
„Și imaginile de la televizor arată personalul medical îmbrăcat ca niște cosmonauți, iar pe stradă mergem normal, doar cu o mască chirurgicală. Pe bună dreptate că lumea are dubii, cred că facem filme aici”, susține Emilian Imbri.
Declarația medicului vine în condițiile în care, în România, în ultimele două zile, 2 decese au fost raportate în grupa de vârstă 18-25 de ani. Este vorba despre un tânăr de 18 ani care avea și alte afecțiuni, cât și o tânără profesoară de 25 de ani.