Dezvoltarea emoțională a copiilor nu trebuie să fie afectată de normele pentru începerea anului școlar, pe fondul pandemiei Covid-19, declară la RFI deputatul USR Emanuel Ungureanu.
El crede că distanțarea de un metru în școli este greu de pus în practică și atrage atenția că încă există școli fără apă potabilă.
Emanuel Ungureanu consideră că ”măsurile care țin de dezinfectare și cele care continuă măsura de protecție cu măști sunt măsuri bune, mai ales pentru acei copii care deja conștientizează că masca este un fel de accesoriu vestimentar și nu este prezentată această mască ca o măsură care îi împiedică să se comporte normal. Noi trebuie să ne gândim totuși că școala înseamnă și socializare și copii care nu s-au mai văzut de foarte mult timp și cărora le este dor unii de alții. Trebuie să renunțăm la absurditatea ideii că niște copii vor sta în bănci timp de trei sau patru ore și vor avea acele pauze foarte scurte. Și distanțarea aceea de un metru este greu de pus în aplicare. Eu sunt tată, am o fetiță de 11 ani, merge și ea la școală, la bloc se joacă cu copiii, sunt apropiați, se îmbrățișează, merg la pizza împreună, când ies în curte e greu să îi spui unui copil nu te apropia de un alt copil. Deci ar trebui să avem foarte mare grijă cu aceste măsuri, să nu afecteze foarte mult dezvoltarea emoțională a copiilor și vă spune asta și un cadru didactic, eu sunt și profesor, pe lângă meseria mea de asistent social clinician”.
”Primarii să aibă decență”
Deputatul USR atrage atenția că încă există școli fără apă potabilă: ”Să ne gândim puțin și la aberația de a cere nu știu ce măsuri speciale în anumite școli, în condițiile în care avem în România 120 de localități unde școlile nu au apă potabilă și 300 de alte școli nu au condițiile minime de igienă sanitară. Deci puțină decență ar trebui să aibă primarii din România și să facă lucrurile minimale pentru copiii din școli”.
Emanuel Ungureanu critică modul în care comunică autoritățile pe tema începerii anului școlar: ”Noi avem un haos absolut total în comunicare, este o mare problemă că aceste informări se fac foarte târziu. În mod normal, deciziile ar trebui să fie la nivelul școlii, fiecare școală știe spațiile, știe cum să se organizeze, ar trebui ca managerii instituțiilor de învățământ să-și asume responsabilitatea împreună cu părinții, cu copiii, într-un dialog absolut decent, care nu s-a întâmplat până acum în foarte multe locuri și dintr-un motiv foarte simplu: nu este normal să ne gândim că la începutul școlii ar trebui să avem totuși o comunicare și cu un expert în sănătate publică?”.