Elevii și părinții cer Guvernului și președinției ca elevilor de liceu care prezintă simptome ale infectării cu SARS-CoV2 să le fie permisă susținerea examenului de Bacalaureat în prima sesiune, în condiții de izolare, transmite Edupedu. Propunerea este făcută în condițiile în care majoritatea facultăților organizează perioada de admiteri în luna iulie.
Potrivit declarațiilor susținute azi de Klaus Iohannis, elevii de liceu care nu vor putea susține examenul de Bacalaureat în prima sesiune din iunie, deoarece starea de sănătate nu le permite, vor fi așteptați să susțină examenul în luna august, în sesiunea dedicată până acum celor care nu reușeau să ia din prima o notă de trecere a examenului.
Însă majoritatea facultăților au organizat deja prima perioadă de admitere în luna iulie, ceea ce înseamnă că elevii care vor susține Bacalaureatul în august pierd șansa de a mai intra pe locurile de buget la facultatea dorită sau chiar vor pierde integral șansa de a mai fi studenții facultății alese, în cazul în care toate locurile vor fi ocupate din prima sesiune de admitere.
Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți susțin că au propus în discuția avută miercuri cu Ministerul Educației ca elevilor ce se află deja în carantină sau care nu trec de triajul epidemiologic să le fie asigurate condiții de a susține examenul, într-o sală izolată, cu subiecte de rezervă. Însă propunerile au fost ignorate.
„Înțelegem necesitatea unor măsuri riguroase, care să vizeze interesul superior al elevului și somăm Administrația Prezidențială și Guvernul României să identifice o strategie alternativă prin care elevii care au temperatura peste 37.3 grade (acest lucru putând fi cauzat inclusiv de menstruație sau de stres) să poată susțină examenul de Bacalaureat în condiții igienico-sanitare corespunzătoare. ”
„Nici măcar un singur elev nu trebuie lăsat în urmă, motiv pentru care, împreună cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, ne orientăm eforturile spre a găsi soluții și spre a le urgenta către decidenți. Am stabilit un plan: elevii să aibă oportunitatea de a susține examenul, iar statul român să asigure condițiile. Este inacceptabil și o negare a principiului egalității de șanse” a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.