Legea carantinării: Izolarea pentru un minor se dispune în primă fază la domiciliul aparţinătorului

Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta, a decis, miercuri, Comisia juridică a Senatului la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

„În ceea ce priveşte izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă, aceasta se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică”, a precizat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, care conduce şedinţa.

Senatorii din comisia de specialitate au venit, miercuri seara, cu completări la proiectul de lege.

Ei au adăugat un alineat corespunzător procedurii de instituire a măsurii izolării, în situaţia în care persoana izolată ar fi minor.

„Dacă persoana este un minor, măsura izolării pentru acesta se instituie (…) la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta. Izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare (…) se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare”, este precizat în respectivul alineat. De asemenea, nu este necesar ca minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani să fie internaţi cu un părinte, potrivit Agerpres.

Articolul precedentUSR: Scăparea șefilor Jandarmeriei de răspundere pentru 10 august, un nou eșec al guvernării PNL
Articolul următorRegulile din noua stare de alertă care începe vineri: mască obligatorie și fără procesiuni in spații închise