Premierul Ludovic Orban a declarat că a dispus măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţe şi a precizat că la Nădlac „a fost un val de veniri în ţară”, cauzat probabil de hotărârea CNSU de a menţine carantina instituţionalizată doar la cerere, notează Agerpres.
Unele dintre măsurile dispuse implică redirecționarea celor care doresc să intre în țară către alte puncte vamale, asigurarea măsurilor de păstrare a distanței fizice și creștere numărului de posturi de operare a datelor.
Declarațiile prim-ministrului:
„Am avut o analiză cu reprezentanţii Ministerului de Interne, DSU şi cu toate celelalte entităţi implicate şi am dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului la graniţe. Faţă de ritmul normal de intrări în ţară, care era un ritm de aproximativ 3.000 de persoane, pur şi simplu a fost un val de veniri în ţară. Acest val, cel mai probabil, a fost determinat de decizia CNSU de a păstra carantina instituţionalizată numai la cerere şi instituirea obligativităţii izolării la domiciliu a celor care vin din străinătate. Şi pur şi simplu a fost un val”
„Am dispus toate măsurile care se impun: direcţionarea fluxurilor de pasageri către toate intrările în ţară; creşterea numărului de posturi la care se operează practic datele la intrarea în ţară; asigurarea măsurilor care sunt necesare pentru a păstra distanţa fizică în aşteptarea care – vrei, nu vrei – va exista în continuare, dacă se menţine acest flux uman; deschiderea, repet, a tuturor punctelor de trecere şi a celor care erau dedicate numai pentru transportul de marfă şi pentru intrarea în ţară a celor care vin cu transport de persoane. De asemenea, trebuie să ştiţi că un foarte mare număr de persoane, peste 1.200 de persoane, pur şi simplu au venit pietoni, cel mai probabil nu au utilizat mijloace de transport personale sau care să-i aducă până la graniţă. Au utilizat alte mijloace de transport, probabil pe teritoriul Ungariei au apelat la firme sau au aterizat pe aeroport, care i-au lăsat şi la 4-5 km de graniţă”