De ce este atât de mare numărul de decese din cauza coronavirusului în România

O serie de state europene înregistrează zilnic cazuri noi de infecție chiar și de câteva ori mai multe decât în România, unde de o săptămână s-a depășit recordul de 3.000 pe zi, potrivit știrilor Digi 24.

Totuși, țara noastră este printre primele din Europa în ceea ce privește decesele. Este mai virulent virusul în România? De ce se moare atât de mult în România? Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din  București, a încercat să găsească explicații la această stare de fapt.

„Cred că trebuie să privim lucrurile puțin mai extins și să ne uităm, pe de o parte, la problemele de sănătate ale populației, la modul în care ele sunt gestionate – și aici ne referim la deficitul de servicii de sănătate uniform repartizate în România, la speranța de viață, care diferă mult dacă ne uităm la București sau ne uităm la o regiune mai puțin dezvoltată din România. Prin urmare, cred că avem cauze multiple, care nu țin neapărat de momentul în care suntem, de îngrijirea pe care noi o acordăm pacienților, ci de problemele pe care le au pacienții, de modul în care au fost ele manageriate, de modul în care și-au urmat tratamentul zi de zi”, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Întrebată dacă este cumva vorba și de infecțiile nosocomiale, care nu sunt raportate de către spitale, managerul de la „Nasta” a spus că are încredere că infecțiile încep să fie raportate. „Este extrem de important să fim transparenți și raportarea lor să se facă din primul moment, de fapt monitorizarea infecțiilor nosocomiale este obligatoriu să fie făcută zilnic, iar implicarea personalului trebuie să fie de la asistenta de salon până la manager, pentru că altfel riscăm să pierdem vieți și din cauza infecțiilor nosocomiale”, a subliniat managerul.

 

Articolul precedentCoronavirusul supraviețuiește 28 de zile pe suprafețe / De ce e importantă această informație confirmată într-un nou studiu
Articolul următorTrusă de testare rapidă pentru noul coronavirus, disponibilă în România de luna viitoare